Persoanele care au frică de mare suferă de talasofobie. Sunt destul de multe persoane care suferă de această frică mai ales în momentul în care se gândesc cât de multe lucruri nu știu despre Ocean.
Cu toate acestea, din toate speciile care trăiesc sub apă, sunt foarte multe care nu au fost descoperite încă. Tu știai acest lucru despre Oceane?
Cea mai mare parte a oxigenului de pe Pământ provine din Oceane
Conform specialiștilor, în fiecare gură de aer pe care oamenii o respiră este oxigenul produs din plantele oceanice.
Organismele care produc oxigenul sunt microscopice. Ele îndeplinesc procesul de fotosinteză și se numesc fitoplancton.
Sunt abisul întunecat și misterios
Conform National Geographic, se spune că 86% dintre speciile de pe Pământ nu au o clasificare. Încă nu se știe ce ascunde Oceanul și ce putem găsi în interiorul lui. Potrivit studiului realizat în 2011, planeta noastră adăpostește 8.7 milioane de specii.
Oceanul are canioane, munți și vulcani mai mari decât Everest
Muntele Everest este cel mai înalt din lume, ajungând la o altitudine de 8.850 de metri. Se pare că dacă s-ar măsura de la baza din adâncul Oceanului Pacifici, Mauna Kea, un vulcan inactiv, are o înălțime mult mai mare decât Everestul și ajunge la 10.210 metri.
Cea mai mare structură compusă din organisme vii este sub apă
Cel mai mare sistem de recif de corali din lume este Marea Barieră de Corali și are o lungime de 2.300 de kilometri și aceasta se poate observa din spațiul cosmic. Aceasta este compusă din miliarde de organisme foarte mici care se numesc polipi de coral.
Curiozități despre Oceanul Pacific
– În general apa Pacificului se mișcă în sensul acelor de ceasornic în emisfera nordică a Pământului și în sens opus în emisfera sudică. Curentul ecuatorial de Nord se mișcă spre vest de-a lungul paralelei de 15°latitudine N, apoi se întoarce spre nord lângă Filipine pentru a deveni curentul cald Japonez sau Curentul Kuroshio.
– Cuvântul „Pacific” înseamnă pașnic. Oceanul Pacific și-a primit numele de la exploratorul Ferdinand Magellan. El a numit oceanul „mar pacific”, ceea ce însemna mare liniștită.
– Oceanul Pacific este cel mai mare ocean de pe planetă. Acoperă mai mult de 33% din suprafața pământului. Este atât de mare încât este mai mare decât masa de uscat a tuturor continentelor lumii la un loc!
– Oceanul Pacific găzduiește majoritatea insulelor lumii, inclusiv Hawaii! Există mai mult de 25.000 de insule în Pacific.
– Oceanul Pacific găzduiește, de asemenea, mulți atoli. Un atol este o insulă de corali înconjurată de o lagună. Atolii se găsesc doar în apele calde ale oceanelor.
– Deoarece meridianul de 180° trece prin Pacific, Pacificul de vest (de lângă Asia) se află de fapt în emisfera estică a Pământului, iar Pacificul de est (de lângă America) se află în emisfera vestică.