Pe data de 9 martie toate gospodinele fac mucenici. Fie că vorbim de cei moldovenești sau de cei clasici, aceștia sunt un adevărat deliciu. Ei bine, noul trend în materie de mucenici este inspirat de la faimoasa ciocolată Dubai. Iată cum să faci la tine acasă cei mai buni mucenici Dubai!

Mucenici Dubai

Mucenii Dubai sunt vedeta primăverii în România și nu este de mirare. Acest desert îmbină tradiționalul cu modernul și se prezintă ca fiind o explozie de arome și gusturi.

Ingrediente

Pentru aluat:

  • 500 g făină
  • 200 ml lapte călduț
  • 100 g zahăr
  • 80 g unt topit
  • 10 g drojdie uscată
  • 2 ouă
  • 1 linguriță extract de vanilie
  • coajă rasă de la o lămâie și o portocală
  • un praf de sare

Pentru umplutură:

  • 150 g fistic măcinat
  • 50 g zahăr pudră
  • 2 linguri de miere
  • 1 linguriță de apă de trandafiri (opțional)

Pentru glazură:

  • 100 g cataif
  • 150 ml miere
  • 50 g fistic măcinat pentru decor
  • 1 gălbenuș + 1 lingură de lapte (pentru uns)
mucenici, dubai, fistic
Mucenici Dubai Sursă: fotografie generată de DALL-E

Mod de preparare

Într-un bol mic amestecă drojdia cu 2 linguri de zahăr și 50 ml de lapte călduț. Las-o să se activeze 10 minute. Într-un bol mare pune făina, zahărul rămas, sarea și coaja de citrice. Adaugă ouăle, drojdia activată, vanilia și frământă-le. Adaugă treptat și laptele călduț rămas. Pune și untul topit și frământă până obții un aluat elastic. Acoperă-l și lasă totul la dospit 1-1,5 ore.

Pentru umplutură trebuie să amesteci fisticul măcinat cu zahărul pudră, mierea și apa de trandafiri până obții o pastă omogenă.

Formează biluțe din aluatul dospit, întinde-le, adaugă umplutura, iar mai apoi formează cifre de 8 și dă-i la cuptor. Coace mucenicii timp de 20-25 de minute la 18- de grade.

Pentru topping tot ce trebuie să faci este să încălzești mierea până devine fluidă, să o torni peste mucenici, iar mai apoi să îi presari cu cataif sfărâmat și fistic măcinat.