Postul Paștelui a început astăzi pentru creștinii ortodocși. Află ce sărbătoare este pe 8 martie și ce este bine să dai de pomană în această zi de sâmbătă!

Sărbătoare 8 martie 2025

Conform calendarului ortodox, pe data de 8 martie 2025, biserica îi cinstește pe Sfântul Pr. Mc. Liviu-Galaction de la Cluj și pe Sfântul Ier. Mărt. Teofilact, ep. Nicomidiei. Este sărbătoare cu Cruce neagră, în Postul Paștelui!

Această zi este cunoscută ca Sâmbăta Sfântului Teodor Tiron sau Sâmbăta colivelor, fiind prima zi din Postul Paștelui în care se face pomenirea celor adormiți.

În toate sâmbetele din Postul Mare se fac pomeniri generale ale morților, cu excepția celei de a șaptea, credincioșii având obiceiul sărindarelor, adică al pomenirii morților pe perioada de 40 de zile cât durează postul, urmând ca încheierea acestor pomeniri să se facă nu sâmbăta, ci în Joia Patimilor, când în biserici se săvârșește Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, potrivit doxologia.ro.

Potrivit tradiției, credincioșii merg la biserică pentru a participa la slujba de pomenire. Gospodinele pregătesc colivă din grâu sau arpacaș, cu miere sau zahăr, nucă, bomboane, fructe uscate și diverse arome.

Ulterior, preotul stropește coliva cu vin în „amintirea” celor decedați, apoi credincioșii o împart celor din biserică, rudelor, vecinilor și oamenilor nevoiași.

Pentru că este zi de post, nu se împart produse care conțin lapte, brânză, ouă sau carne. Cei care vor să dea de pomană pe 8 martie trebuie să pună în pachete alimente de post, pâine, colaci, covrigi, fructe, legume, dulciuri de post, apă, puțin vin, precum și mâncare gătită de post.

Sărbătoare 8 martie
Pâine, ulei, vin și lumânare. Imagine reprezentativă, generată de IA/DALL-E

Cine a fost Sfântul Pr. Mucenic Liviu-Galaction de la Cluj?

Liviu Galaction Munteanu s-a născut pe data de 16 mai 1898, în Cristian, comitatul Brașov. Potrivit bisericii, a fost un preot ortodox român, profesor de teologie la Cluj-Napoca.

În 1958, sub ascultarea Episcopului Teofil Herineanu, a întocmit o programă pentru catehizarea copiilor şi adulților care l-a adus în atenția Securității. A fost anchetat și condamnat la opt ani de închisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale”.

Citește și: Când pică Paștele ortodox în 2025? Învierea Domnului este precedată de 6 săptămâni de post

Din cauza tratamentului inuman la care a fost supus, a trecut la cele veșnice la data de 8 martie 1961 în temnița de la Aiud. A fost canonizat ca sfânt de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința sa din 11-12 iulie 2024, cu titulatura „Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj”.