În fiecare an creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Nicolae pe 6 decembrie. Este o sărbătoare importantă în postul Crăciunului, notată cu Cruce Roșie în calendarul ortodox.

Sărbătoare 6 decembrie 2024

Conform calendarului ortodox, în fiecare an, pe data de 6 decembrie, biserica îl cinstește pe Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni. Pentru că suntem în postul Crăciunului, credincioșii au dezlegare la pește.

S-a născut în jurul anului 270, într-o familie bogată de creștini, în localitatea Patara, din Lichia. A crescut cu iubire față de Dumnezeu și a fost îndrumat spre viața monahală de către unchiul său, care era episcop.

Atunci când a rămas orfan, Sfântul Nicolae a donat toată averea săracilor și a plecat în Pelerinaj în Țara Sfântă. La întoarcere, a rămas o vreme la mănăstirea Sionului, apoi a revenit în satul natal.

Mai târziu, Sfântul a fost ales arhiepiscop, după ce Dumnezeu S-a arătat în vis unui episcop bătrân, pe care l-a îndemnat să numească arhiepiscop de Miria pe primul bărbat care va intra a doua zi în biserică.

De-a lungul vieții sale, a ajutat numeroși creștini să găsească adevărata cale spre Dumnezeu și a făcut multe fapte de milostenie, oferind mâncare, alimente și alte lucruri celor nevoiași. Sfântul Ierarh Nicolae a trecut la cele veșnice, la data de 6 decembrie 340.

Sărbătoare 6 decembrie
Sărbătoare 6 decembrie, în calendarul ortodox. Imagine generată de IA/DALL-E

Minunile Sfântului Nicolae

Sfântul Nicolae este considerat patron al marinarilor, negustorilor, arcașilor, hoților care regretă, copiilor și studenților din multe orașe și țări din Europa.

Sfântul Nicolae este cunoscut pentru numeroase minuni pe care le-a săvârșit, atât pe timpul vieții, cât și după. A oferit bani sărmanilor, a scăpat un tânăr de la execuție, a salvat pasagerii unui autobuz și a vindecat mulți oameni de boală.

Una dintre minunile sale a avut loc în timp ce se afla pe mare, în pelerinaj spre Țara Sfântă. Se spune că la un moment dat a început o furtună mare, iar oamenii din corabie erau în pericol. Sfântul s-a rugat neîncetat și vremea s-a schimbat, salvând astfel viața tuturor.

O altă minune a avut loc la o mănăstire din muntele Athos. Sfântul Nicolae a vizitat lăcașul și a văzut că rezervele de grâu ale călugărilor erau aproape terminate. Atunci a luat câteva boabe de grâu în mână, le-a binecuvântat și le-a aruncat deasupra restului de grâu. A binecuvântat cele patru puncte ale orizontului, mănăstirea, marea și apoi s-a pregătit de plecare. Se spune că ocalele de grâu au ținut 6 luni, până la următoarea recoltă.

Citește și: Tradiții și obiceiuri de Sfântul Nicolae. Tot ce trebuie să știi despre această sărbătoare

Zile cu dezlegare la pește în Postul Crăciunului

  • 21 noiembrie 2024: Intrarea in Biserica a Maicii Domnului;
  • 23 noiembrie 2024: Sfântul Cuvios Antonie de la Iezeru Vâlcea;
  • 24 noiembrie: Sf. Sfințiți Mc. Clement, ep. Romei și Petru, ep. Alexandriei
  • 25 noiembrie: Odovania Praznicului Intrării în Biserică a Maicii Domnului; † Sf. M. Mc. Ecaterina; Sf. M. Mc. Mercurie
  • 30 noiembrie: Sf. Ap. Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României; †) Sf. Ier. Andrei Șaguna, mitr. Transilvaniei; Sf. Ier. Frumentie, ep. Etiopiei,
  • 1 decembrie: Sfântul Proroc Naum, Cuviosul Filaret Milostivul;
  • 3 decembrie: Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica;
  • 5 decembrie 2024: Sfântul Sava cel Sfințit; Sfântul Mucenic Anastasie; Sfântul Cuvios Nectarie;
  • 6 decembrie: Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei,

Citește și: Când vine Moș Nicolae în 2024? Legenda cadourilor din ghetuțe

  • 7 decembrie: Sf. Mc. Filofteia de la Curtea de Argeș; Sf. Ier. Ambrozie, ep. Mediolanului (Milano),
  • 8 decembrie: Sf. Cuv. Patapie; Sf. Ap. Cezar, Tihic și Onisifor
  • 9 decembrie: Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sf. Ana; Sf. Proorociță Ana, mama Proorocului Samuel
  • 12 decembrie: Sfântul Spiridon al Trimitundei;
  • 14 decembrie: Sfinții Mucenici Tirs, Calinic, Filimon și Apolonie,
  • 15 decembrie: Sf. Sfințit Mc. Elefterie, ep. Iliriei.