Vezi ce români vor participa miercuri, 7 august în probele de la Jocurile Olimpice de la Paris! Pe lângă calificări, azi sunt și 2 finale foarte importante, respectiv la haltere feminin și la atletism masculin.
Așadar, toți așteaptă cu sufletul la gură rezultatele din partea sportivilor care au muncit zi de zi pentru visul lor.
Programul românilor la Jocurile Olimpice 2024
Lupte, Champs de Mars Arena
12:30 Libere 53 kg feminin – Calificări, sferturi, semifinale: Andreea Ana
Kaiac-canoe, Baza nautică Vaires sur Marne
- 12:40 C1 – 1000 m masculin – Calificări: Cătălin Chirilă
- 15:40 C1 – 1000 m masculin – Sferturi de finală: Cătălin Chirilă
Haltere, Arena 6 Paris Sud
- 20:30 49 kg feminin – FINALĂ: Mihaela Cambei
Atletism, Stade de France
- 21:25 Aruncarea discului masculin – FINALĂ: Alin Firfirică
- 21:45 400 m feminin – Semifinală: Andrea Mikloş
Cum arată clasamentul?
Până acum, România se află pe locul 16 în clasamentul medaliilor, conform olympics.com. Țara noastră în continuare își menține numărul de medalii, respectiv 7, dintre care 3 de aur. Aurul a fost obținut de David Popovici la 200 metri liber, de echipajul de 8+1 feminin, și la dublu vâsle masculin cu Andrei Cornea și Marian Enache. Argintul a fost cucerit la dublu rame feminin prin Ioana Vrânceanu și Roxana Anghel, dublu vâsle feminin prin Ancuţa Bodnar și Simona Radiş și la dublu vâsle categorie ușoară prin Gianina Van Groningen și Ionela Cozmiuc. Singura medalie de bronz a fost obținută de David Popovici la 100 metri liber.
Pe primul loc în top se află Statele Unite ale Americii care deține momentan 86 de medalii, dintre care 24 de aur. China este pe locul 2, cu 59 de medalii, iar pe 3 se află Australia cu 35 de medalii.
Ce se întâmplă cu medalia de la gimnastică la sol?
Proba de la gimnastică a scandalizat o întreagă Românie, după ce Ana Maria Bărbosu a fost coborâtă pe de locul 3, în favoarea americancei Jordan Chiles. Și Sabrina Voinea a făcut contestație, însă i-a fost respinsă, pe motiv că ar fi ieșit de pe covor. Conducerea Federației Internaționale a decis să-i analizeze exercițiul, scrie Euronews.
Chiar și așa mama tinerei, care îi este și antrenor vrea să o retragă din gimnastică, din cauza nedreptăților de pe urma cărora are foarte mult de suferit.
”Trebuie să avem un răspuns, într-un fel sau altul. E greu de spus, nu ştiu exact ce se va întâmpla. Se va revizui acest video, probabil arbitrele sunt acolo, nu pot să îmi dau seama ce se întâmplă. Pentru mine, Sabrina are deja medalie, nu mai e nevoie să i se pună la gât. S-a văzut această greşeală, care n-a fost greşeală. Toată lumea aşteaptă să vadă ce s-a întâmplat”, a declarat și Nadia Comăneci.