Atunci când vine vorba de cele mai frumoase locuri din lume, ne gândim la diferite orașe sau diferite insule. Ei bine, frumusețea stă în lucruri mici, iar acest lucru o dovedește o gară din Belgia. Aceasta este considerată a fi cea mai frumoasă gară din lume, iar an de an este vizitată de milioane de turiști.
Cea mai frumoasă gară din lume
Gara din Anvers a devenit un adevărat magnet de turiști, după ce a fost descrisă că fiind o frumusețe rară. Turiștii care ajung aici sunt de acord cu zvonurile și susțin că această gară este unică în lume. La construcția ei au fost folosite peste 20 de tipuri diferite de marmură și piatră.
Pe lângă acestea, gara se bucură și de coloane înalte și elemente de feronerie care atrag atenția publicului. Aceasta a fost renovată de mai multe ori, iar la începutul anilor 90 și-a dublat capacitatea.
Gara a fost inaugurată în anul 1905, iar arhitectul belgian Louis Delacenserie a fost cel care a gândit interiorul său. Panteonul din Roma a fost cel care i-a servit drept inspirație, motiv pentru care o cupolă impresionantă.
În anul 2014, această gară a fost descrisă de către scriitorul Dennis Green, de la Mashable, drept cea mai frumoasă din lume.
„Frumusețea sa este atât de unică, încât experții au dificultăți în a-i atribui un stil arhitectural”, scria acesta.
Gara ascunde o mulțime de magazine de lux
În interiorul gării din Anvers, turiștii se pot bucura de o mulțime de magazine de bijuterii. Destul de intime la prima vedere, însă extrem de elegante.
Cei care ajung acolo nu au nicio șansă să plece cu mâna goală. Pe lângă cele cu bijuterii mai accesibile, puteți găsi și magazine cu bijuterii de aur sau chiar cu diamante. Deși pare puțin ciudat ca astfel de magazine să fie poziționate în gară, iată că acest lucru este posibil.