Somnul are o mulțime de beneficii asupra organismului nostru și este extrem de important să formăm un program corect și să ne asigurăm că dormim suficient. Chiar dacă avem un bun program de somn, există și câteva greșeli pe care le facem și care ne-ar putea costa scump. Iată care este cea mai mare greșeală pe care o faci când dormi!
Cea mai mare greșeală pe care o faci când dormi
Specialiștii au dezvăluit că majoritatea oamenilor fac o greșeală majoră atunci când dorm, iar acest lucru i-ar putea costa scump. Obiceiul nesănătos te-ar putea face să îmbătrânești mai repede decât te-ai fi așteptat.
Ei bine, este vorba despre temperatura din cameră pe timpul nopții. Atunci când dormim, corpul nostru eliberează melatonina care are un rol important în împiedicarea procesului de îmbătrânire. Cu cât este mai cald în cameră, cu atât procesul de eliberare este mai greu. Astfel, dacă melatonina nu este eliberată în mod corect, aceasta ar putea avea efecte neplăcute asupra aspectului nostru fizic.
Specialiștii recomandă că în camera în care dormim să fie în jur de 15-19 grade Celsius, aerul să fie curat, iar locul să fie cât mai întunecat. Așa se va crea o atmosferă benefică procesului de somn și ne vom putea odihni mai bine.
Cum să ai un somn de calitate?
Pe lângă cele menționate anterior, trebuie să fim atenți și la alte aspecte care ne vor ajuta să avem un somn de calitate. Există câteva lucruri de care trebuie să ținem cont neapărat.
- Programul de somn – respectă orele de somn recomandate și încearcă să te trezești și să adormi la aproximativ aceleași ore zilnic
- Dieta echilibrată – nu mânca înainte de culcare, dar nici nu te culca flămând. Evită mesele copioase înainte de somn. Evită să fumezi sau să consumi alcool înainte de culcare
- Evită somnul în timpul zilei pentru a nu interfera cu somnul pe timp de noapte
- Fă sport zilnic pentru a-ți relaxa corpul
- Evită stresul și gândurile îngrijorătoare înainte de culcare