Tuturor ne place să ne luăm masa la un restaurant bun, iar în zilele noastre avem nenumărate variante. Ei bine, cu toate acestea, acest lanț a început de la un restaurant. Tu știai care este și unde există cel mai vechi restaurant din întreaga lume?
Restaurantul Botin din Madrid, Spania, inaugurat în 1727, este recunoscut ca cel mai vechi restaurant din lume. A fost deschis de un bucătar francez numit Jean Botin și soția sa, originară din Asturias.
Unde există cel mai vechi restaurant din lume?
Conform site-ului Guinnessworldrecords.com, restaurantul Botin, inaugurat la începutul secolului XVIII, se află în centrul Madridului, aproape de Plaza Mayor. Dispune de 4 etaje și și-a păstrat interioarele originale. De asemenea, restaurantul încă folosește cuptorul tradițional pe lemne.
Clădirea care găzduiește restaurantul Botin datează din 1590, iar proprietarul a cerut în urmă cu câțiva ani documentul „Exceptarea Privilegiului Oaspeților”. Acest document permitea, în schimbul unei taxe, ca proprietarii de clădiri cu mai mult de un etaj să cazeze oaspeții Curții Regale atunci când aceștia vizitau Madridul.
În anul 1606, Curtea Regală s-a reîntors la Madrid, aducând cu sine o perioadă de înflorire pentru oraș.
Doar câțiva ani mai târziu, în 1620, au început ample lucrări de renovare la Plaza Mayor, care au transformat zona într-un important centru comercial al orașului. Străzile din jur au fost populate de diverse afaceri, incluzând cizmari, tăbăcării, metalurgiști și multe altele, care au prosperat în această perioadă.
Această prosperitate a fost atât de semnificativă încât, în prezent, străzile poartă denumirile vechilor meșteșuguri și afaceri de succes care înainte defineau acest cartier frumos al Madridului.
Ce s-a întâmplat cu restaurantul după ce proprietarii s-au stins din viață
În 1725, Jean Botin, fondatorul restaurantului, și soția sa au deschis un mic han, renovând parterul clădirii. Se spune că, până în secolul al XVIII-lea, hanul nu avea permisiunea de a vinde carne, vin sau alte produse alimentare. Oaspeții aduceau propriile alimente, care erau apoi gătite în local.
Jean Botin și soția sa din Asturia au rămas fără urmași și au decedat fără să poată lăsa afacerile lor cuiva în moștenire. Restaurantul a fost preluat de un nepot al doamnei Botin și a fost redenumit „Sobrino de Botin” („Nepotul lui Botin”). Mai târziu, în secolul al XX-lea, familia Gonzalez a preluat conducerea localului după renovarea acestuia.