Știai că una dintre destinațiile preferate ale românilor va introduce o nouă taxă? Acestă este menită să combată turismul excesiv din zonă și va trebui plătită începând de anul viitor. Vestea a fost confirmată ieri, 25 septembrie, potrivit Express.
Una dintre destinațiile preferate ale românilor va introduce o nouă taxă. Cât va fi?
Taxa va fi de £17, adică aproximativ 100 de lei și va trebui achitată mai ales în insule precum Santorini și Mykonos. Acestea au venit extrem de neîncăpătoare, mai ales în timpul sezonului estival, atunci când turiștii vin din toate zonele lumii pentru a se relaxa. Inclusiv românii preferă să meargă în Grecia din mai mult considerente, unul dintre ele fiind Acela că se află mai aproape de casă.
Așadar, prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis a anunțat că vizitatorii care sosesc pe insule populare cu nave de croazieră vor trebui să plătească această taxă suplimentară, care se vrea a fi un impediment. Mai mult, sumele de bani vor mai apoi investite în infrastructură, după cum au anunțat oficialii.
„Grecia nu are o problemă structurală de turism excesiv, dar unele destinații se confruntă cu provocări semnificative în anumite săptămâni sau luni ale anului”, a declarat Mitsotakis, potrivit sursei menționate mai sus.
În Santorini, locuitorii au ieșit în stradă pentru a protesta față de această problem a turiștilor într-un număr excesiv. Același lucru s-a întâmplat inclusiv în Veneția și Barcelona. În continuare, Guvernul a declarat că va face tot ce-i stă în putință pentru a menține insulele, de aceea va continua cu seria de măsuri, inclusive prin limitarea navelor de croazieră, deoarece acestea poluează excesiv, notează Reuters.
Nu în ultimul rând, autoritățile vor să ridice prețurile în cazul celor care închiriază pe termen scurt.
Doar în anul 2023, Grecia a primit un număr record de 31 de milioane de turiști.