Vezi tot ce trebuie să știi atunci când mergi în Egipt! Aceasta poate fi o destinație perfectă pentru vacanța ta, mai ales dacă știi perioada în care să mergi. De asemenea, important este să respecți și câteva reguli atunci când mergi acolo și să te pregătești din timp pentru excursii.
Uite ce trebuie să știi atunci când mergi în Egipt. Tu știai?
În primul rând, Egiptul se vizitează atunci când în țară este mai rece, respectiv din luna noiembrie până în martie, notează Earth Trekkers. Atunci vremea este perfectă pentru plimbări, deoarece ploile nu vor apărea în peisaj. De asemenea, vara, temperaturile ar putea fi extrem de mari, deci v-ar putea crea un disconfort.
Aici puteți călători doar cu pașaport, însă este nevoie și de obținerea unei vize care poate fi obținută la consulatul egiptean, ambasadă sau aeroporturi, pentru suma de aproximativ 25 de dolari.
Foarte importantă este și îmbrăcămintea. Localnicii țin foarte mult la aspectul turiștilor, respectiv aceștia să fie îmbrăcați cu haine cât mai decente, care să acopere în special brațele, umerii și picioarele. La moschei, femeile trebuie să aibă și capul acoperit, potrivit viator.com. Egiptenii mai țin foarte mult cont și de respectarea altor reguli, precum servirea mesei cu mâna dreaptă sau descălțarea în anumite locuri.
Din 2024, mulți acceptă doar plățile cu cardul, însă este important să aveți la dumneavoastră și bani cash, în caz de orice. Trebuie să știți însă că suma maximă pe care orice bancomat permite o retragere per tranzacție e de 3 000 EGP. Cuplurile trebuie să fie și ele foarte atente, deoarece afecțiunea în public nu e acceptată, conform Travel Tailors.
Trebuie să fiți foarte atenți și la obiectele personale, dar și de unde beți apă. Nu în toate spațiile aceasta este potabilă. Totodată, în unele zone alcoolul este interzis prin lege. Nici dronele nu sunt acceptate în acestă destinație.
„Nicio aeronavă fără pilot nu este autorizată să zboare sau să lucreze pe teritoriul statului decât cu permisiunea Autorității Aviației Civile. În toate cazurile, utilizarea aeronavelor fără pilot este interzisă în conformitate cu normele privind traficul aerian prezentate în acest sens”, după cum se arată în lege.
Iată ce poți vizita în Egipt
- Muzeul Egiptean
- Valea Regilor
- Marea Roșie
- Piramidele din Giza
- Sfinxul
- Moscheea Albastră
- Deșertul Alb
- Templele de la Abu Simbel
- Luxor
- Muntele Sinai
- Cairo
Desigur, puteți să vă destindeți și cu câteva activități interesante precum cu o croazieră pe Nil sau o excursie în deșert. Puteți merge și la Canionul colorat, snorkeling, la observare delfinilor, la o plimbare cu balonul cu aer cald sau să observați stelele.