Peste puțin timp va începe Summer Well 2024. Anul acesta se va organiza cea de-a 13-a ediție, iar evenimentul promite să fie unul spectaculos. O serie de artiști sunt așteptați să urce pe scenă pentru a încânta sute de persoane prezente la festival. Iată tot ce trebuie să știi despre desfășurarea evenimentului!

Summer Well 2024

Anul acesta, festivalul va avea la dispoziție 5 scene, una mai spectaculoasă ca alta. Aceste scene vor găzdui nume mari precum Keane, Nothing But Thieves, Royal Blood sau Two Door Cinema Club.

Surpriza cea mai mare pentru fani sunt 2 scene noi care au fost create special pentru a le oferi acestora o experiență unică. După încheierea concertelor live, întreg festivalul se va transforma într-un party până dimineața. Evenimentul va avea loc în perioada 9-11 august la Domeniul Știrbey Vodă din Buftea, locația unde s-a desfășurat an de an.

Accesul la festival se va face din strada Oltului începând cu ora 16:00 vineri, iar sâmbătă și duminică de la ora 12:00. Intrarea se poate face până la ora 23:00. Festivalul va fi deschis parțial până la ora 5:00 dimineața, în fiecare zi.

summer well, festival, detalii
Summer Well Sursă: fotografie generată de DALL-E

Cum poți ajunge la festival?

Există mai multe mijloace de transport cu care poți ajunge la festival, având în vedere că locația este extrem de accesibilă.

  • Autobuz

Plecarea se va realiza din București, stația Clăbucet (zona Piața Chibrit). Primul transport către Domeniul Știrbey Vodă va pleca la orele: 15:30 (vineri) și 11:30 (sâmbătă și duminică).

Autobuzele vor circula la intervale cuprinse între 15 și 40 de minute, asigurând un flux continuu.

Vineri

Începere program – 15:30 – plecarea primului autobuz de la Piața Chibrit.

Încheiere program – 04:00 – plecarea ultimului autobuz de la Buftea.

Sâmbătă

Începere program – 11:30 – plecarea primului autobuz de la Piața Chibrit.

Încheiere program – 04:00 – plecarea ultimului autobuz de la Buftea.

Duminică

Începere program – 11:30 – plecarea primului autobuz de la Piața Chibrit.

Încheiere program – 04:00 – plecarea ultimului autobuz de la Buftea.

Punctele de îmbarcare vor fi:

București, Stația Clăbucet (intersecția blvd. Ion Mihalache cu Calea Griviței)

Buftea – lângă stația de îmbarcare din proximitatea festivalului, amenajată special pentru a fi ușor vizibilă participanților.

  • Tren

Trenul pleacă din Gara de Nord și puteți opta pentru un bilet pe ruta București-Buftea. De la gara din Buftea veți merge 20 de minute pe jos. Nu există trenuri de întoarcere din Buftea către București după terminarea concertelor.