Mai mulți elevi din România vor intra în vacanța de schi pe 24 februarie 2025. Iată care sunt județele în care vacanța mobilă se va termina pe 2 martie.

Vacanța de schi în 2025

Potrivit Calendarului stabilit de Ministerul Educației, pentru anul școlar 2024-2025, Vacanța de schi este una mobilă și se acordă la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 10 februarie – 2 martie 2025.

Elevii din București, Ilfov, Giurgiu și alte 20 de județe au avut 7 zile libere în perioada 17 – 23 februarie și se vor întoarce în bănci luni, pentru următorul modul de cursuri.

Pe 24 februarie începe vacanța de schi pentru elevii din județele: Alba, Arad, Bacău, Botoșani, Brașov, Constanța, Covasna, Dolj, Galați, Harghita, Iași, Maramureș, Neamț, Satu Mare, Sibiu, Suceava și Tulcea. Aceștia vor începe cursurile pe 3 martie 2025.

Următoarea vacanță pentru elevi este programată în perioada sărbătorilor pascale, în intervalul 18 – 27 aprilie 2025. Anul acesta, atât Paștele ortodox, cât și cel catolic vor pica în aceeași zi, pe 20 aprilie.

Citește și: Ce este analfabetismul numeric? Elevii din România sunt tot mai afectați

Când începe vacanța de vară?

Ministerul Educației a stabilit ca vacanța de vară să înceapă anul acesta pe data de 21 iunie, însă există și excepții. Pentru elevii de clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se va termina pe data de 13 iunie 2025.

De asemenea, pentru elevii claselor a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 6 iunie 2025.

Pentru clasele din învățământul liceal, filiera tehnologică și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 27 iunie 2025.

Vacanța de schi
Elevi în Vacanța de schi. Imagine generată de IA/DALL-E

Proiect pentru anul școlar 2025-2026

Ministerul Educației a publicat proiectul pentru Calendarul anului școlar 2025-2026. Iată care sunt perioadele de cursuri și vacanțele propuse, conform edu.ro.

  • Modulul 1: 8 septembrie 2025 până vineri, 24 octombrie 2025;
  • Vacanță: 25 octombrie – 2 noiembrie 2025,
  • Modulul 2: 3 noiembrie 2025 până vineri, 19 decembrie 2025;
  • Vacanța de iarnă: 20 decembrie 2025 – 7 ianuarie 2026
  • Modulul 3: 8 ianuarie 2026 – până vineri, 6 februarie 2026, respectiv vineri, 13 februarie 2026 sau vineri, 20 februarie 2026, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;
  • Vacanța de schi: O săptămână la alegerea inspectoratelor școlare, între 9 februarie și 1 martie 2026
  • Modulul 4: 16 februarie 2026, respectiv luni, 23 februarie 2026 sau luni, 2 martie 2026, la decizia inspectoratelor
    școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 3 aprilie 2026;
  • Vacanța de Paște: 4 aprilie – 14 aprilie 2026,
  • Modulul 5: 15 aprilie 2026 până vineri, 19 iunie 2026,
  • Vacanța de vară: 20 iunie – 6 septembrie 2026​.