Ebru Bolat este prima femeie din istorie care a reprezentat România în proba de yachting la Jocurile Olimpice 2024! Navigatoarea are doar 24 de ani și este din Constanța. Ea a adunat 158 de puncte, în vreme ce a 10 concurentă, ultima care a prins finala, a acumulat 99 de puncta, scrie Radio Constanța.
Pe loc s-a clasat Ebru Bolat?
Tânăra s-a clasat luni, 5 august pe locul 23 din 43 la întrecerea YLCA 6.
”În cursa 9, a fost pe locul 24. Vântul a fost cea mai mare problemă pentru sportive, sau mai bine zis absența lui. Patru din cele 5 zile de concurs, vântul nu le-a ajutat pe acestea să navigheze. Din acest motiv, organizatorii au decis anularea cursei 10.
Cu un număr net de puncte de 158, Ebru merită toate felicitările noastre pentru evoluții și locul 23. Contează sentimentul de mulțumire și satisfacția unei participări la Jocuri. Motivația de a continua e și mai mare și mai intensă! Mulțumim, Ebru! Ție și echipei tale!, este mesajul Comitetului Olimpic și Sportiv Român postat pe pagina oficială de Facebook.
Încă din anul 2016, sportiva visa să ajungă la Jocurile Olimpice, iar pentru că nu și-a găsit o coechipieră a decis să treacă pe ambarcațiunea ILCA6.
”Nu pot să descriu cât de fericită sunt că în sfârșit am reușit să mă calific pentru Jocurile Olimpice. Când am aflat că am reușit în ziua dinainte de Medal Race, nu am putut să încetez să zâmbesc. Stăteam în pat zâmbind non-stop. A trebuit să iau 3 melatonine în 1-2 ore ca să adorm în cele din urmă”, spunea Ebru, conform ProSport.
La doar 9 ani, tânăra și-a descoperit această pasiune, iar la primul său campionat european a terminat cursa penultima. De aici, drumul său a fost unul presărat de reușite nenumărate.
Țara noastră a mai avut reprezentanți la yachting exclusiv la masculin, la JO din 1980 şi la cele din 1996. Până acum, România se clasează pe locul 15 în ceea ce privește medaliile obținute de sportivi.