Ordonanța trenuleț a fost modificată pentru anumite categorii de salariați! Află ce angajați beneficiază din nou de bani pentru orele suplimentare, din februarie 2025!

Angajații care primesc bani pentru orele suplimentare

Guvernul a aprobat noua ordonanță care se aplică polițiștilor, polițiștilor de penitenciare și personalului militar din minister. Potrivit acesteia, angajații vor beneficia de plata orelor suplimentare și a activităților desfășurate în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale și alte zile nelucrătoare.

Drepturile financiare vor fi acordate integral, inclusiv pentru luna februarie, în cazul în care aceste ore suplimentare nu pot fi compensate cu timp liber în termen de 90 de zile.

„Conform prevederilor unei ordonanţe de urgenţă adoptată de Guvernul României, în şedinţa de joi, 20 februarie, personalul militar, poliţiştii şi poliţiştii de penitenciare vor beneficia, în anul 2025, de drepturile financiare prevăzute de legislaţia în vigoare la sfârşitul anului 2024 pentru munca efectuată în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale şi alte zile nelucrătoare, la nivelul aplicabil în noiembrie 2024.

Acesta a evidențiat prioritatea pe care conducerea instituţiei o acordă permanent asigurării unor condiţii decente de muncă şi trai pentru personalul MApN în îndeplinirea misiunilor încredinţate”, a transmis Ministerul Apărării, într-un comunicat de presă, potrivit evz.ro.

Bani pentru angajații MApN
Angajați MApN. Imagine reprezentativă, generată de IADALL-E

Măsura adoptată contribuie la creșterea interesului pentru cariera militară

Noua ordonanță prevede reluarea compensării financiare a polițiștilor, polițiștilor de penitenciare și personalului militar din minister pentru activitățile desfășurate în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale, precum şi pentru orele suplimentare lucrate în afara programului normal.

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr a precizat că această schimbare benefică pentru personalul din MApN va contribui la creşterea interesului tinerilor de a îmbrăţişa o carieră militară.

„Măsura adoptată, în ședința de astăzi, de Guvernul României, prin care reluăm compensarea financiară a activităţii desfăşurate suplimentar sau în zilele libere de personalul nostru, vine în continuarea unei serii de acţiuni întreprinse pe parcursul anului precedent, menite să ajusteze cadrul general al drepturilor financiare cuvenite personalului militar şi civil din MApN şi din Sistemul Naţional de Apărare.

Citește și: Ce se întâmplă cu voucherele de vacanță în 2025? În ce condiții se vor acorda

Acest complex de măsuri, pentru care am avut sprijinul întregului Cabinet, contribuie la creşterea gradului de atractivitate a carierei militare, atât prin îmbunătăţirea retenţiei personalului în activitate, cât şi prin creşterea interesului tinerilor de a îmbrăţişa o carieră militară.” a susținut Ministrul Apărării.