Dacă nici tu nu știi ce să mai gătești în perioada postului, atunci ai ajuns unde trebuie! Iată cum să faci cel mai bun drob de post chiar la tine acasă. Ai nevoie de doar câteva ingrediente banale.

Drob de post

Pentru a prepara rețeta de drob ai nevoie de următoarele: 1 țelină, 4 cepe, 2 morcovi medii, 3 căței de usturoi, 3 cartofi medii, 1 cană de orez, 200 gr de ciuperci Champignon, pătrunjel, mărar, spanac, 100 gr de măsline și 50 gr de pesmet.

La capitolul condimente trebuie să adaugi, sare dar și piper, iar pentru un gust mai aromat, boia dulce. Modul de preparare este unul cât se poate de simplu și durează doar câteva minute să faci rețeta.

drob, post, reteta
Drob de post Sursă: fotografie generată de DALL-E

Mod de preparare

Cartofii se spală bine, iar apoi se pun la fiert în coajă. Orezul se pune și el la fiert, separat, cu două căni de apă. În momentul în care începe să fiarbă se acoperă oala cu un capac, se mai lasă alte 10 minute la fiert, iar apoi se închide aragazul.

Ceapa și usturoiul se toacă mărunt și se călesc împreună. Ulterior se adaugă și ciupercile tocate, iar acestea vor fi lăsate pe foc timp de 15 minute. Spanacul se opărește și el, iar țelina și morcovii vor fi dați prin răzătoare.

Verdeața se toacă și ea mărunt, iar măslinele se taie felii. După ce cartofii sunt gata se curăță de coajă și se pisează ca pentru piure. Toate ingredientele se pun apoi într-un bol și se amestecă bine.

Încă puțin și rețeta de drob de post e gata. Compoziția se pune în două tăvi pentru chec, sau în una rotundă. Nu uita să pui și hârtie de copt înainte. Drobul trebuie să stea 30 de minute la cuptor, până devine auriu.

După ce este gata se lasă să se răcească. E recomandat ca ulterior să se lase la frigider timp de 3 ore, iar mai apoi poate fi tăiat. Este cu adevărat delicios, iar datorită cartofilor va fi și sățios.