Iată cele mai bune sfaturi din partea specialiștilor despre cum putem scăpa de rușinea față de corpul nostru. De multe ori, în mediul online fetele afișează partea frumoasă a lucrurilor, realitatea fiind de fapt alta. La fel fac și cu corpul lor, deși poate au și ele defecte pe care nu le expun. Din acest motiv, multe femei nu se mai simt bine în corpul lor și de aceea refuză să mai poarte anumite haine, fie să se dezbrace în costume de baie la plajă.
Cum scăpăm de rușinea față de corpul nostru? Sfaturi din partea specialiștilor
Stima de sine scăzută este o problemă tot mai des întâlnită în rândul femeilor. Ele fac tot felul de presiuni asupra lor din cauza acestui disconfort.
„Văd că are un impact asupra oamenilor … fie că este vorba de o mamă care nu intră în piscină cu copiii ei pentru că îi este frică de cum arată într-un costum de baie, sau de persoane cu tulburări de alimentație care vor alege să nu iasă cu prietenii pentru că se luptă din greu să se abțină”, a declarat Rebecca Moravec, un terapeut licențiat în căsătorie și familie, potrivit CNN.
Și adolescenții sunt victime ale ”body shaming-ului”.
Desigur, în acest sens puteți discuta cu un psiholog, fie chiar să clădiți singure o gândire pozitivă. Foarte important este să gestionați și timpul petrecut pe social media, astfel încât să îndepărtați toate gândurile negative.
De asemenea, încercați să mâncați conștient, fără prezența telefonului sau a televizorului, notează Help Guide. În acest fel veți putea ține o evidență a ceea ce consumați și chiar puteți să eliminați lucruri nocive. Totodată, puteți să vă faceți un plan și de sport, încât să vă canalizați toată energia negativă și să obțineți rezultate bune. De multe ori, această activitate vă va ajuta să vă relaxați și chiar să aveți mai multă încredere în voi.
Esențial este să stați și în preajma unor persoane care vă încurajează și complimentează în permanență.