Iată rețeta pentru a pregăti cele mai bune coaste! Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente, astfel încât carnea să fie aromată, dar și fragedă în același timp. Cu siguranță îi vei surprinde pe cei dragi, sau de ce, nu, chiar pe musafiri.

Ingrediente pentru cele mai bune coaste

Pentru aproximativ 8 porții ai nevoie de:

  • 4 costițe cu os
  • Sare Kosher sau sare de mare grunjoasă
  • 4 linguri de ulei de măsline extravirgin
  • piper negru măcinat și sare
  • 1 legătură de ceapă verde, curățată și tăiată felii subțiri
  • 1 ardei iute roșu proaspăt, tăiat mărunt
  • 1 lingură de oțet de vin alb
  • 1 legătură de coriandru, tocat mărunt

Desigur, există și câteva secrete, atât în ceea ce privește alegerea cărnii, dar și în ceea ce privește prepararea efectivă a acesteia. În primul rând, trebuie să fiți atenți la oase să fie mai drepte, dar și mai mici, potrivit Southern Living.De asemenea, dacă nu vă doriți că și coastele să se ardă, încercați să folosiți untul, sau orice conține zahăr, abia atunci când acestea sunt aproape făcute.

Unii adoră să folosească chiar mierea pe post de sos, în combinație cu un alt sos. Gustul va fi cu siguranță unul divin.

Să trecem la preparare!

Mai întâi decongelați coastele, iar apoi începeți să le condimentați cu sare și piper. Pregătiți o tavă pe care întindeți o foaie de copt și încingeți cuptorul la aproximativ 300 de grade. Înainte de a pune carnea aici, ea va trebui pusă într-o tigaie, pe foc, în puțin ulei. Nu trebuie lăsată decât maxim 5 minute, apoi le puteți băga la cuptor.

Imagine reprezentativă pentru coastele la cuptor. „Sursă: Fotografie generată de AI”

Înainte de acest pas mai condimentați puțin carnea, care va trebui să stea acolo cam 25 de minute. La final, nu uitați să puneți o folie de aluminiu deasupra tăvii, în așa fel încât să se mențină calde.

Toată acea grăsime pe care ele și le-au lăsat în tigaie va fi folosită pentru sos. Acolo adăugăm și ceapa, oțetul și ardeiul, conform Cooking. Puteți să puneți sosul obținut peste toată friptura, sau fiecare să servească, după preferințe.

Ele pot fi servite alături de o garnitură de cartofi dulci, tot preparați la cuptor, de cartofi prăjiți, sau piure de cartofi. Mulți preferă la coaste și o salată de murături sau varză murată.