Într-o seară de vineri, după multă muncă și o săptămână stresantă, tot ce ai nevoie este să vezi un film bun și să te relaxezi. Dacă nu ai nicio idee, ei bine, în rândurile de mai jos vei găsi câteva dintre cele mai frumoase filme de dragoste care te vor ține într-o emoție continuă.

Jurnalul (The Notebook)

Jurnalul este un film romantic din anul 2004, care a fost regizat de Nick Cassavetes, iar principalele personaje sunt Rachel McAdams și Ryan Gosling.

Cei doi tineri provin din lumi diferite, dar cu toate acestea iubirea lor e mai puternică decât orice. Chiar dacă pe parcurs se lovesc de foarte multe obstacole, finalul este unul neașteptat, care te va face să privești altfel iubirea.

S-a născut o stea (A star is a born)

Filmul a apărut în anul 2018 și a fost produs și regizat de Bradley Cooper. În anul 1973 s-a lansat primul film cu același nume. În rolurile principale îi regăsim pe Cooper, Lady Gaga, Andrew Dice Clay, Dave Chapelle și Sam Elliott.

Povestea filmului se bazează pe un cântăreț alcoolic care se îndrăgostește de o tânără solistă cu un vis. Parcursul filmului are o idee foarte bună pusă la punct, iar finalul este unul care te va da pe spate.

Trei metri deasupra cerului (Tres metros sobre el cielo)

Acest film este spaniol și a apărut în anul 2010. Este vorba despre doi tineri care fac parte din două lumi total diferite și care trăiesc o iubire aproape imposibilă.

Babi (Maria Valverde) este o fată cuminte și educată, în timp de Hache (Mario Casas) este un băiat dur și impulsiv care iubește să aibă parte de curse ilegale de motociclete.

Cele mai frumoase filme de dragoste
Cele mai frumoase filme de dragoste. Sursă: Fotografie generată de AI

Vacanță la Roma

Vacanță la Roma este o comedie romantică produsă de William Wyler în anul 1953. Se pare că acesta a fost nominalizat la Premiile Oscar, iar Audrey Hepburn a avut rolul unei prințese moderne care explorează Roma de una singură.

În acel moment, ea îl cunoaște pe Gregory Peck, un ziarist american care își dorește să facă rost de un interviu exclusiv cu aceasta, motiv pentru care se preface că nu știe cine este.

Se pare că planul lui nu a putut fi dus până la capăt deoarece ajunge să aibă sentimente pentru ea. Această comedie romantică te va ține cu sufletul la gură și nu vei regreta nicio secundă că ai ales să o privești.

Love Actually – Pur și simplu dragoste

Love Actually e unul dintre cele mai cunoscute filme de dragoste, dar în același timp și o comedie foarte bună. Este vorba despre opt cupluri în preajma sărbătorilor de iarnă. Ele vor descoperi într-un final că au un fir comun.