Dacă și tu te-ai întrebat vreodată „când este bine să facem duș?”, atunci ai ajuns unde trebuie. Specialiștii au oferit un răspuns concret la această întrebare. Pe lângă asta, au dezvăluit și care sunt beneficiile, indiferent de alegerea fiecăruia. Tu știai toate aceste lucruri?
Când este bine să facem duș?
Întrebarea despre momentul zilei în care este recomandat să ne facem duș este tot mai întâlnită. În timp ce foarte multe persoane aleg să facă acest lucru seara, înainte de culcare, specialiștii recomandă ca dușul să fie făcut dimineața.
Ei bine, ambele au beneficii pe care puține persoane le știu. Un lector de psihologie de la Harvard a menționat că dușul făcut dimineața ne ajută să facem față cu brio lucrurilor stresante de la muncă. Pe lângă asta, ne ajută să fim și creativi atunci când este nevoie. Un alt beneficiu este că ajută la îmbunătățirea circulației și ne eliberează de tensiunile musculare.
„Dacă trebuie să rezolvi o problemă într-o manieră creativă și te-ai tot frământat, dar nu ai putut veni cu o soluție, atunci ar trebui să-ţi iei puţin gândul de la ea, în timp ce te relaxezi sub duş“, spunea lectorul de la Harvard, potrivit Indy100.com.
Acestea fiind spuse, specialiștii optează pentru dușul făcut dimineața, însă, în același timp, nu ignoră beneficiile pe care le are dușul făcut seara.
De ce este bine să facem duș seara?
Studii au arătat că este foarte bine să facem duș seara. Acest lucru îi ajută pe cei care suferă de insomnie să adoarmă mai repede seara. Pe lângă asta, spălatul reduce stresul și tensiunea și este metoda perfectă de relaxare după o zi grea la muncă.
„Acea răcire rapidă a corpului după ce ieşi de la duş tinde să fie un inductor natural de somn. Deci este un mod frumos de a-ţi păcăli corpul că este momentul să meargă la culcare”, dezvăluie un specialist.