Uleiul de nucă este un aliat de nădejde al persoanelor care se confruntă cu probleme cardiace. Acesta este bogat în acizi graşi omega-3 şi omega-6, antioxidanţi şi vitamine. Iată care sunt beneficiile uleiului de nucă și cum te poate ajuta atunci când vine vorba de anumite probleme de sănătate!

Beneficiile uleiului de nucă

  • Circulaţia sângelui

Uleiul de nucă este bogat în grăsimi mononesaturate, cum ar fi acizii graşi omega-9, ceea ce înseamnă că susţine elasticitatea arterelor şi ajută la îmbunătăţirea fluxului de sânge din organism, reducând şansele de rigidizare a arterelor.

  • Reduce riscul apariţiei bolilor cardiace

Acest ulei este benefic pentru sănătatea inimii datorită nivelului extrem de ridicat de acid alfa-linoleic, care este un tip de acid gras omega-3. Un studiu a demonstrat că persoanele care au consumat zilnic ulei de nucă au avut o îmbunătăţire semnificativă a sănătăţii vaselor de sânge, fapt ce stimulează o funcţionare adecvată a inimii şi reduce riscul de boli cardiace.

  • Ameliorarea inflamaţiei

 Uleiul de nucă este o sursă bună de grăsimi polinesaturate, cum ar fi omega-3 şi omega-6, care sunt extrem de utile pentru reducerea inflamaţiei care apare în cazul unor boli, cum ar fi artrita.

ulei, nuca, beneficii
Ulei de nucă Sursă: fotografie generată de DALL-E
  • Reglarea nivelurilor hormonale

Nucile sunt o sursă extrem de bogată de fitonutrienţi. Acestea conţin minerale precum seleniu, magneziu, fier, calciu, fosfor şi zinc, substanţe care ajută la menţinerea echilibrului hormonilor din organism.

  • Frumuseţea pielii

Sursă bună de vitamina B (B1, B2, B3), dar şi vitamina E şi niacină, uleiul de nucă contribuie la înfrumuseţarea şi menţinerea sănătăţii pielii. Unii dintre fitonutrienţi şi acizii graşi din compoziţia acestuia fac pielea mai elastică şi îi îmbunătăţesc textura.

  • Eczeme

O linguriţă de ulei de nucă pe zi ajută la vindecarea eczemelor şi erupţiilor pielii.

  • Beneficii antiîmbătrânire

Uleiul de nucă este bogat în antioxidanţi care ajută la reducerea efectelor radicalilor liberi şi previne deteriorarea celulelor. Astfel  ajută la încetinirea procesului de îmbătrânire, conform sfatulmedicului.ro.