De-a lungul timpului, ceaiul verde a fost intens studiat, pentru a-i observa proprietățile și efectele pe care le are în organism. În prezent, datorită beneficiilor sale, acesta este considerat un aliment funcțional. Voi știți care sunt beneficiile ceaiului verde pentru organism? Nu te-ai fi așteptat niciodată la așa ceva.
Beneficiile ceaiului verde pentru organism
Proprietățile ceaiului verde în organism se datorează conținutului de compuși biologic activi. Planta conține o cantitate mare de polifenoli, dar în mod particular catechine. Astfel, ceaiul verde este o sursă excelentă de epigalocatechin-3-galat, un puternic antioxidant responsabil de majoritatea beneficiilor plantei.
Ceaiul verde mai conține și carotenoizi, clorofilă, cafeină, teofilină și flavonoide. Toate acestea acționează sinergic în organism, potențându-se pentru un efect mai puternic. Proporțiile dintre acești compuși diferă în funcție de metodele de procesare aplicate, adică de tipul de ceai verde. Iată care sunt câteva dintre beneficiile pe care acesta le are asupra organismului uman.
- reducerea riscurilor asociate cu problemele cardiace;
- ameliorarea impactului nefast al radicalilor liberi;
- eficientizarea circulației sanguine;
- stabilizarea mai facilă a insulinei;
- încetinirea dezvoltării bacteriilor cu acțiune asupra dinților;
- stimularea proceselor asociate dietelor;
- reglarea metabolismului, prin stabilizarea senzației de sațietate;
- ameliorarea stărilor depresive.
Ai grijă în ce măsură consumi ceaiul verde
Daca vrei o schimbare în dieta ta curenta și te întrebi când să bei ceaiul verde, trebuie să știi că acesta nu se consumă pe stomacul gol. De asemenea, ceaiul verde trebuie băut cu cel puțin două ore înainte sau după mesele de peste zi. Astfel, senzația de stomac plin se va menține pe întreaga durata a zilei, iar digestia nu va fi afectată în vreun fel.
Excesul nu este indicat în cazul alimentației, așa că nici consumul exagerat de ceai verde nu este lipsit de riscuri. O cantitate prea mare poate provoca dureri de cap și insomnie, iar în cazurile extreme se poate ajunge la amețeală. În general, cantitatea optimă de ceai verde este de doua cești pe zi, dar există persoane care pot bea chiar și trei fără a manifesta probleme de sănătate.