Puține persoane au auzit povestea cele mai mari tragedii din București, care a avut loc în anii 60. La vremea respectivă, vaporașul care s-a scufundat a fost numit „Titanicul” de pe Lacul Tei. În jur de 100 de persoane și-au pierdut viața la vremea respectivă, iar foarte multe informații au fost ascunse de presă și de cetățeni.
„Titanicul” de pe Lacul Tei
În anul 1968, într-o zi caniculară de august, Parcul Tei era plin de locuitori ai Bucureștiului care se răcoreau lângă lac. Vaporașele de pe Lacul Tei făceau zeci de curse, una după alta, încărcate cu copii și adulți. Deodată, cerul s-a umplut de nori mari și negri, iar panica s-a așternut printre oameni. Toți au s-au urcat pe un vaporaș numit „Haiducul” și au încercat să traverseze Lacul Tei.
Doar 3 metri îi mai despărțeau de mal pe oamenii de la bordul ambarcațiunii, însă aceștia au început să se agite. În doar câteva minute, vaporașul s-a scufundat cu cei 100 de oameni pe care îi avea la bord. Toți s-au stins din viață. Singurul care a supraviețuit tragediei a fost comandantul ambarcațiunii.
Presa din România nu a oferit niciun detaliu despre ce s-a întâmplat pe Lacul Tei. Presa din străinătate, însă, a fost cea care a publicat informații despre catastrofă.
„100 de morți într-o catastrofă navală
Diplomaţi occidentali din Bucureşti au informat azi că duminică circa 100 de persoane s-ar fi înecat atunci când o ambarcaţiune de agrement s-a răsturnat şi s-a scufundat în Lacul Tei de la periferia capitalei României.
Sursele contactate prin telefon de la Viena spun că au primit informaţii neconfirmate de la persoane care au văzut vasul răsturnându-se şi de la persoane care aveau rude sau prieteni la bordul acestuia.
Autorităţile române nu au comentat relatările.
Nu sunt disponibile informaţii
Reprezentanţii agenţiei de presă Agerpress au răspuns solicitărilor că „pe acest subiect nu sunt disponibile informaţii”. Ziarele din Bucureşti nu au publicat nicio ştire”, scria la vremea respectivă publicația The Bridgeport Post.
Bucureștenii nu au uitat tragedia
În ziua tragediei erau sute de persoane în jurul Lacului Tei. Câțiva dintre aceștia încă trăiesc și își amintesc ce s-a întâmplat în acea zi. Chiar recent, cineva a fost o postare pe Facebook despre acest incident, iar o persoană care a asistat la tragedie s-a sesizat.
„Era pe 6 august -duminică. Am traversat cu vaporașul eu și sora mea, o cursă mai înainte să se întâmple tragedia!”, spune un martor al dezastrului de atunci.