Dacă îți planifici o vacanță în Sighișoara, cu siguranță acest articol îți va fi de mare ajutor. Este un oraș unic în România, dar și în Europa, deoarece este singurul oraș medieval încă locuit. Acesta ascunde povești incredibile, dar și locuri care te vor surprinde.
Este ideal atât pentru o vacanță în 2, cât și pentru o vacanță de familie. Ce zici, ți-am stârnit curiozitatea?
Ce poți face într-o vacanță în Sighișoara? Idei de activități
Mulți nu știu, însă Sighișoara este inclus și în patrimoniul UNESCO, datorită unicității. El este foarte bine conservat, de aceea turiștii sunt atrași ca un magnet. Interesant este faptul că orașul a fost locuit de sași timp de secole și a fost un important nod comercial în zonă, potrivit Biz Brașov. Sighișoara a fost fondată în secolul al XII-lea, în jurul anul 1191 și a fost construit pe o colină.
Turnul cu ceas încă mai poate fi admirat și astăzi, fiind un punct de atracție. Un alt obiectiv este Scara acoperită sau Scara Școlarilor, aceasta fiind construită în anul 1849. Faptul că sunt grupate 6 câte 6 semnifică cele 6 zile lucrătoare și una de odihnă, scrie Zig Zag prin România.
Biserica din Deal merită văzută și ea, la fel și Turnul Fierarilor, al Ctitorilor și al Tâmplarilor.
An de an acolo are loc și un festival medieval, care se ține vara. Acesta este despre istorie, artă și cultură, mulți dorindu-și să ajungă în acea perioadă. S-ar putea ca în câțiva ani aici să se construiască și un parc asemănător cu Disneyland, notează Brașov.net.
„Zonele au fost alese de către investitori, dar pe baza unor date pe care şi noi şi alte instituţii le-am furnizat. În funcţie de numărul de turişti. Am avut mai multe întâlniri chiar şi cu companii americane foarte puternice”, spune Lucian Rus, secretar de stat Ministerul Turismului.