Ministerul Energiei a decis să amâne montarea obligatorie a repartitoarelor de căldură până la finalul anului 2025. Mai mult decât atât, anumite categorii de persoane pot beneficia și de un sprijin financiar.
Montarea obligatorie a repartitoarelor a fost amânată
Ministerul Energiei a anunțat că va prelungi termenul pentru montarea obligatorie a repartitoarelor de căldură, până la 31 decembrie 2025, astfel încât proprietarii de imobile de tip condominiu să beneficieze de mai mult timp pentru achiziția și instalarea dispozitivelor.
„Prin inițiativa Ministerului Energiei, prin ordonanța de urgență promovată de guvern, acordăm timp românilor să achiziționeze şi să-și monteze sisteme tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică (repartitoare), în imobile de tip condominiu, racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică.
Dăm astfel curs solicitărilor venite din partea societății civile și acordăm o ultimă prelungire cu încă un an a perioadei în care trebuie montate aceste dispozitive”, a anunțat Ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Legea pentru montarea repartitoarelor de căldură a fost adoptată încă din 2023, însă Parlamentul a decis inițial prelungirea termenului până la 31 decembrie 2024.
Citește și: Ordonanța trenuleț 2025: Care sunt măsurile fiscale pentru anul viitor
Ajutor de la stat pentru montarea repartitoarelor de căldură
Pentru a veni în ajutorul românilor, Ministerul Energiei este dispus să ofere un sprijin financiar persoanelor din categoriile vulnerabile, pentru a instala dispozitivele.
Potrivit proiectului, ajutorul este în valoare nominală de maxim 750 de lei și va fi acordat persoanelor vulnerabile cu un venit lunar sub 2.000 de lei pe membru de familie, care îndeplinesc condițiile legate de vârstă și capacitate de muncă, dar și persoanele care sunt în risc de a-și pierde capacitatea de satisfacere a nevoilor zilnice de trai din cauza unor situații de boală și/sau dizabilitate.
O altă condiție de acordare a sprijinului, este ca banii să ajungă la beneficiari după ce repartitoarele de căldură sunt montate de către o firmă autorizată.
„Ne dorim ca bugetul românilor să nu fie afectat, de aceea alocăm un buget substanțial din fondurile Ministerului Energiei. Pentru a compensa costurile familiilor pentru care montarea repartitoarelor ar însemna o povară pe bugetul gospodăriei, acordăm o subvenție de până la 750 de lei per gospodărie eligibilă.
Bineînțeles, prin amânarea termenului de montare până la 31 decembrie 2025, se suspendă și toate prevederile referitoare la eventuale amenzi pentru cei care nu își montează repartitoare”, a mai declarat Ministrul Energiei.