Apa mării este infectată cu bacteria E.coli. Direcţia de Sănătate Publică Constanţa a anunțat că în mai multe stațiuni ar fi această problemă, motiv pentru care se încearcă luarea unor măsuri rapide, notează Antena 3 CNN.
„În zona plajelor neamenajate din localităţile Vadu şi Corbu din judeţul Constanţa, probele de apă de mare sunt neconforme, conţinând o cantitate peste limitele admise de bacterii coliforme (Escherichia Coli). Având în vedere această situaţie, recomandăm evitarea îmbăierii în zonele de plajă din dreptul celor două localităţi, până la normalizarea situaţiei”, a anunţat DSP Constanţa.
Ce spun autoritățile despre faptul că apa mării este infectată?
Autoritățile sanitare spun că plajele neamenajate din localităţile Vadu şi Corbu au cele mai mari probleme, de acolo luându-se probe în vederea stabilirii unor certitudini. Mai mult, direcția ar fi spun că celelalte stațiuni nu vor fi afectate în vreun fel.
Simptome ale infectării cu E.coli
Escherichia coli este o bacterie foarte periculoasă și se poate transmite prin apă, alimente contaminate, prin contactul cu animale sau persoane, potrivit doc.ro.
Printre simptomele apărute se numără diareea, febra, dureri abdominale puternice, sânge în materiile fecale, vărsături și deshidratare, după cum menționează sursa citată mai sus. Așadar, este foarte importată prezentarea la medic dacă situația se înrăutățește, deoarece este nevoie de tratament adecvat.
Și în anii trecuți apa de pe litoral a fost contaminate cu tot felul de bacterii. În anul 2023, Escherichia Coli au fost descoperite în apa mării din stațiunile Eforie Nord și Năvodari.
“Copiii trebuie supravegheați în momentul în care se îmbăiază, să nu înghită cantități mari de apă, pentru că, normal, apa este apă de îmbăiere și nu apă potabilă. Da, deci, nu înseamnă că te îmbolnăvești dacă în timpul înotului înghiți apă, dar sunt copii care beau în cantitate mai mare și sigur că pot apărea probleme”, a declarat la acea vreme doctorul Luiza Căruceru, de la Direcția de Sănătate Publică Constanța, radioconstanta.ro