Au loc revolte uriașe după recalcularea pensiilor. Se pare că mai mulți seniori nu au primit bani în plus după acest demers, ba chiar unii dintre ei ar trebui să primească mai puțin decât aveau inițial.

Aceștia sunt hotărâți să dea în judecată statul român pentru asta. S-au format cozi uriașe la Casele de Pensii imediat după ce deciziile au ajuns la vârstnici.

Revolte uriașe după recalcularea pensiilor

După ce luni la rând Guvernul a promis că niciun pensionar nu va primi bani mai puțini după recalcularea pensiilor, iată că lucrurile au stat total diferit. În urmă cu doar câteva zile, deciziile de recalculare au ajuns la milioane de români, însă cu surprize neplăcute. Peste 720.000 de seniori au aflat că vor primi o pensie mai mică decât până acum.

Unii dintre ei au fost extrem de revoltați așa că au mers direct la Casele de Pensii pentru a cere explicații. Un domn care a muncit 38 de ani pe șantier și în minerit a decis că va da statul în judecată pentru acest lucru. Victor Sită este hotărât să facă acest lucru și să își ceară dreptatea meritată.

pensii, recalculare, batrani
Pensionari Sursă: fotografie generată de DALL-E

„Acum am 4.463 și în urmă recalculării ar fi 3.420. De ce? Nu pot să-mi dau seama. Am rămas surprins pentru că mă așteptam la altceva”, a declarat Victor Sită, pensionar, pentru Observatornews.ro.

Au existat și persoane care au fost nemulțumite de majorare. Aceștia au primit mai mult, însă nu pe cât se așteptau.

„3.305 și acum mi-a dat 5.113, foarte puțin. Dna ministru Simona Bucura-Oprescu a spus cu gura mare în tv că se va dubla. Sunt nemulțumit”, spune un pensionar.

Ce spune ministrul Muncii?

Ministrul Muncii a anunțat că aceste probleme vor fi remediate și totul va fi în favoarea pensionarilor.

„Când colegii noştri au luat dosarul de pensie din arhivă şi datele din dosarul de pensie le-au trecut în format electronic au existat situaţii în care au introdus aceste date eronat”, explică Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii.