Programul Tomata continuă și în 2025, cu reguli noi pentru agricultori. Află ce modificări vor apărea anul acesta și ce bani pot primi beneficiarii!

Programul Tomata 2025

Legumicultorii din România pot beneficia și anul aceste de sprijin financiar, prin intermediul programului „Tomata”, însă condițiile de acordare au fost modificate.

Potrivit unui anunț transmis de Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, fermierii vor primi anul acesta 1.500 euro pentru fiecare mie de metri pătrați cultivați. Până anul trecut, sprijinul era de 3.000 euro/1.000 m.p. în ciclul 1 de producție, pentru tomate și 1.000 euro dacă se cultiva în ciclul 2, fie tomate, fie și alte legume.

„Va fi programul ‘Tomata și alte legume în spații protejate’ și vom finanța fiecare mie de metri pătrați cu 1.500 de euro. Asta înseamnă că un fermier care are 5.000 de metri pătrați poate lua 7.500 euro, nu doar 3.000 de euro, dar vreau să încurajăm să cultive și celelalte legume.

Vorbim aici de spanac, salată, ceapă verde, ardei kapia, ardei gras, ardei Bianca. Sunt mai multe legume pe care le-am stabilit cu fermierii”, a precizat Florin Barbu pentru Agerpres.

Această modificare îi nemulțumește pe legumicultorii cu suprafețe mici de teren, deoarece vor primi mai puțini bani pentru cultivarea tomatelor. În 2025, programul „Tomata” va avea o singură sesiune și se va desfășura prin Direcțiile Agricole Județene, până la finalul lunii octombrie.

Programul Tomata 2025
Roșii în seră, primăvara. Imagine generată de IA/DALL-E

Cine poate beneficia de acest sprijin?

Potrivit legii, sprijinul financiar pentru susţinerea producţiei de legume cultivate în spaţii protejate, dar și pentru culturile de legume cultivate în spații protejate se acordă:

a) producătorilor agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător,
b) producătorilor agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008
c) producătorilor agricoli persoane juridice.

Anul acesta, serele din România pot primi finanțare pe toată suprafața cultivată, ceea ce înseamnă un mare avantaj pentru tinerii fermieri sau pentru fermele de familie care au mai mult de 1.000 de mp.

Citește și: Programul „Prima Seră” pentru fermieri: Care sunt condițiile pentru a primi până la 200.000 de euro de la stat

„Cei care au fost organizați ca PFA, ca II, ca IF, care au accesat fonduri europene, aici includem tinerii fermieri și ferma mică, ferma de familie, ei chiar dacă au avut 3.000 m.p., 5.000 m.p. și așa mai departe, au luat doar pe 1.000 mp. Mai avem și serele din România, cele care sunt.

Aceste sere au putut să acceseze doar pentru 1.000 mp atunci. Într-un fel sau altul se face dreptate.”, a explicat liderul Sindicatului Producătorilor Agricoli Olt, Ion Păunel, potrivit adevarul.ro.