Tu știai de povestea emoționantă a fotbalistului Denis Drăguș? Jucătorul de la Naționala României are o familie frumoasă și se simte împlinit din toate punctele de vedere. Nu mulți știu însă, că pe lângă cele două fiice, Gloria (3 ani) și Derya-Sarah (7 luni), el este părinte spiritual pentru mai mulți copii, potrivit Viva.ro.
Cine a dezvăluit povestea emoționantă a fotbalistului Denis Drăguș?
Chiar Codin Maticiuc a dezvăluit acest aspect pe rețelele de socializare, acolo unde internauții au rămas uimiți de povestea de viață.
”Știți și că au două fetițe de care sunt extrem de îndrăgostiți. Ce nu știți este că ei mai au niște copii.
Acum ceva vreme, pe teritoriu american, s-a născut una bucată înger român. Se numește Sarah Nicole. Americancă sută la sută dar cu misiune românească în suflet de la Dumnezeu, Sarah s-a mutat în România și a adoptat copii cu probleme. Diferite. Copii cu diferite drame fizice sau emoționale, în orice caz îngerul Sarah are vreo zece acum”, a povestit actorul pe Instagram.
Așadar, o parte din acești copii au fost botezați de Denis și Vanessa, care au fost pe loc topiți de dragostea acestor copii atât de singuri. Din acest motiv au încercat să le ofere o viață mai bună, lipsită de griji.
”Familia Drăguș este formată din doi copii de douăzeci și ceva de ani cu copii mici și care au grijă și de alți copii. Ca să știți de ce Dumnezeu coboară câteodată în teren lângă Denis”, a mai scris Codin Maticiuc în postare.
Sofia, una dintre fetițele botezate de familia Drăguș
Spre exemplu, în anul 2022, familia Drăguș au botezat-o pe Sofia. Micuța ar fi fost abandonată pe un pat de spital, asta după ce primise un diagnostic dur din partea medicilor. Norocul ei a fost că Sarah a adoptat-o, iar astăzi ea duce viața pe care o merita.
”Sofia, ca nași ai tăi, îți promitem toată iubirea din lume si suntem siguri ca niciun diagnostic nu o va opri pe mama ta să te facă bine prin superputerile ei. Dumnezeu sa te ocrotească și să te protejeze, fetița noastră minunată, Sofia!”, a fost mesajul postat de soția lui Drăguș pe pagina de Facebook.
După ce au pierdut meciul împotriva Olandei la Euro 2024, fotbalistul a spus la PRO TV, că măcar echipa se bucură că a reușit să facă lumea fericită, după ce a dat totul pe teren.