Hannah Montana este, de departe, unul dintre cele mai cunoscute personaje din lumea Disney. Recent, artista care a interpretat acest personaj a fost desemnată ca fiind o legendă. Miley Cyrus și-a exprimat aprecierea pentru perioada în care a interpretat personajul care i-a adus faimă. Iată care este povestea celei mai tinere legende Disney!

Povestea celei mai tinere legende Disney

Miley Cyrus a primit un premiu extraordinar pentru personajul pe care l-a interpretat ani la rând, Hannah Montana. Pe data de 11 august, aceasta a fost încoronată drept legendă Disney. Artista a fost una dintre cele 14 persoane care au primit un premiu atât de deosebit.

Vizibil emoționată, Miley a ținut un discurs superb care i-a emoționat și pe cei din sală. Aceasta a ținut neapărat să precizeze că este extrem de mândră că a putut scris istorie cu acest personaj și că de-a lungul anilor a câștigat inimile a milioane de fani. Hannah Montana este unul dintre cele mai cunoscute personaje Disney și pentru milioane de copii reprezintă o parte a copilăriei lor.

„Sunt aici, încă mândră că am fost Hannah Montana pentru că a făcut-o pe Miley în atât de multe feluri. Acest premiu este dedicat lui Hannah și tuturor fanilor ei uimitori și loiali. Voi dezvălui un mic secret despre Legendele Disney: și legendele se tem. Mi-e frică acum, dar facem asta oricum. Este legendar să îți fie frică și să continui. Nu există eșec când încerci (…) Sunt mândră că am fost Hannah Montana. Acest premiu i l-am dedicat lui Hannah și fanilor ei uimitori, care mi-au făcut visul să devină realitate”, a declarat Miley la evenimentul Disney D23.

hannah montana, serial, legenda
Miley Cyrus Sursă foto: Instagram

Miley a crescut alături de Hannah Montana

Miley Cyrus este doar o adolescentă atunci când a început să joace în serialul cu Hannah Montana. La vremea respectivă, ea nu conștientiza ce i se întâmplă, însă a știut să gestioneze bine situația. Copilăria ei a fost una aparte, însă și-a trăit visul și a devenit o legendă a serialelor Disney.

Artista a crescut și ea alături de Hannah și s-a dezvoltat extrem de frumos datorită acestui serial care a transformat-o în ceea ce este astăzi. Miley este acum o artistă foarte îndrăgită și are parte de o faimă colosală.