Nu știi ce desert să mai pregătești ca să-i cucerești pe cei dragi? Mai jos îți vom arăta cum să faci cea mai bună plăcintă cu afine și căpșuni. Este gata extrem de repede, iar gustul este de-a dreptul delicios.

Plăcintă cu afine și căpșuni

Atunci când pofta de dulce nu poate fi stăpânită, desertul ideal este plăcinta cu fructe aromate. Nu doar că arată spectaculos, dar este și foarte ușor de preparat. Pentru ingrediente avem nevoie de:

– un pachet de foi subțiri de plăcintă

 4 ouă

– 400 ml de lapte

– 400 ml de smântână pentru gătit

– 200 g de zahăr

– 150 g de unt topit

– un plic de praf de copt

– coaja de la o lămâie

– 120 g de afine

– 200 g de căpșuni

placinta, capsuni, afine
Plăcintă cu afine și căpșuni Sursă: fotografie generată de DALL-E

Cum se prepară plăcinta cu afine și căpșuni

După cum spuneam, metoda de preparare este simplă și rapidă. Explicată în doar câțiva pași de Cosânzenele gătesc, rețeta a făcut înconjurul rețelelor de socializare, iar gospodinele deja s-au arătat cucerite și vor să o pregătească.

„Într-un bol mai mare batem ouăle cu zahărul. Adăugăm și praful de copt, laptele călduț, smântâna pentru gătit și coaja de la o lămâie. Dăm deoparte și ne ocupăm de foi. Luăm câte 2 foi, le ungem cu puțin unt topit, adăugăm alte două foi, încă puțin unt topit, le rulăm ca pe evantai, le îndoim și le punem in tavă. Repetăm procesul cu restul foilor.

Sfat important: nu le strângeți foarte tare, acestea trebuie să fie răsfirate pentru a absorbi mai bine crema. Punem căpșuni și afine proaspete, crema lichidă pregătită mai devreme și băgăm direct la cuptor (180 de grade, 30-35 de minute). Rezultatul? O bunătate de plăcintă de care nu te poți satură. Perfectă pentru întreagă familie – de la mic la mare. Este delicioasă atât caldă, cât și rece”, se arată în descrierea rețetei publicată pe TikTok.