Tu te-ai întrebat vreodată care este diferența dintre oțetul de mere și cel de vin? Acestea au o mulțime de caracteristici diferite, dar și întrebuințări. Iată tot ce trebuie să știi despre compoziția lor, dar și despre modul în care pot fi folosite!

Diferența dintre oțetul de mere și cel de vin

În primul rând, cele două tipuri de oțet se diferențiază prin materia primă din care sunt făcute acestea. Oțetul de mere este produs din sucul fermentat al merelor, iar cel din vin este făcut din sucul fermentat al strugurilor. Fructele se transformă în vin și apoi acesta este supus fermentației acetice pentru a deveni oțet din vin.

În al doilea rând, experții arată că diferența dintre cele două feluri de oțet are legătură și cu compoziție chimică. Cel de mere are un nivel mai mare de acid acetic decât oțetul din vin. Acidul acetic reprezintă principalul compus ce conferă produsului acel gust acrișor. Pe de altă parte, oțetul din vin poate avea în compoziția sa alte substanțe chimice, printre care se numără taninuri și compuși fenolici. Acestea pot influența gustul și culoarea sa.

otet, mere, vin
Oțet Sursă: fotografie generată de DALL-E

Oțetul de mere este foarte diferit de oțetul de vin datorită gustului și aspectului. Aceste elemente sunt simplu de evaluat în cazul celor două alimente. Oțetul de mere are o aromă de fructe, cu note ușor dulci și acrișoare. Nuanța sa poate fi un caramel subtil sau miere, în funcție de procesul de producție.

În schimb, oțetul din vin are o savoare care vine de la strugurii din care este produs. În ceea ce privește culorile pe care le poate avea pe rafturile magazinelor, producătorii produc nuanțe fructate, lemnoase sau ierboase.

Mai mult decât atât, o altă diferență importantă între oțetul de mere și cel de vin constă în utilizarea sa. Cel de mere este ideal pentru murături, salate, marinade, sosuri și băuturi. Pe de altă parte, oțetul din vin, preferat în bucătăria franțuzească și mediteraneană, se folosește la sosuri, supe și marinade.

Sursă: fanatik.ro