Pare ireal, dar aici se vând case la doar 3 euro! Este vorba despre Italia, mai precis Sicilia. Autoritățile au luat această decizie, în așa fel încât satele să nu mai fie părăsite.
Tu ai sta aici?
Ce condiții trebuie să îndeplinești pentru a cumpăra case la doar 3 euro
Sambuca di Sicilia este un sat care avea în anul 2017, 5.876 de locuitori. Acum, odată cu această ofertă de case la doar 3 euro, oameni din toată lumea își doresc să stea aici. Momentan însă, doar 10 astfel de locuințe sunt de vânzare. Acestea se află mai exact în vechiul cartier Saracen.
Desigur, cumpărătorii trebuie să îndeplinească și niște reguli stricte. Ei vor trebui să prezinte un plan de renovare și să facă modificările aferente în termen de 3 ani, în caz contrar riscă să piardă garanția, scrie CNN. Tot ei trebuie să suporte și costurile actelor.
Aceeași schemă a avut loc și în anii 2019, 2021. Atunci însă, unele case s-au vândut și la doar 1 euro. Unii au dat chiar și în jur de 25.000 de euro pentru o locuință.
Casele respective fie au fost abandonate după cutremurul din 1969, fie unele sunt dezafectate și părăsite. Unele dintre ele pus la dispoziția doritorilor chiar și 3 camere, iar unele au terase.
„Vrem doar să clarificăm faptul că, prin numerotarea acestor loturi, vor urma probabil mai multe vânzări în anii următori. Străinii se înghesuie să cumpere casele noastre, a fost un succes până acum„, a declarat primarul Giuseppe Cacioppo, pentru sursa menționată mai sus.
În total, peste 250 de case ar fi fost vândute în urma acestui program.
Și în Taronto, Pettineo, Pratola Peligna, Troina și Caltagirone s-au vândut case la prețuri extrem de mici. În Sant’Elia a Pianisi, programul s-a redeschis începând cu anul 2024, astfel încât economia locală să poată crește. Așadar, dacă vă doriți un trai cât mai liniștit, departe de agitația din centrul țărilor, puteți lua în considerare aceste opțiuni.