Acum mai bine de 250 de milioane de ani exista un singur continent uriaș, iar în timp masa de lavă a intrat în coliziune cu un corp ceresc și astfel au luat naștere altele. Iată cum s-au format continentele, dar și ce le face să se miște!

Cum s-au format continentele?

Germanul geofizician și meteorolog Alfred Lothar Wegenner a lansat teoria conform căreia cele șapte continente de pe Terra provin dintr-unul singur. Formarea Pământului, dar și a continentelor sale este cercetată și astăzi, având în vedere că nu există dovezi clare a ceea ce s-a întâmplat acum mai bine de 250 de milioane de ani. Se pare că la vremea respectivă exista un singur continent numit Pangeae, termen care provine din limba greacă și care înseamnă „tot pământul”.

Datorită activității vulcanice și a cutremurelor, Pangeae s-a despărțit, formându-se continentul Laurasia în nord și Gondwanaland în sud. Ulterior, America de Nord și America de Sud se desprind de Europa și Asia, iar India de Gondwana. În perioada Cenozoicului, continentele se distanțează, din nou, și iau forma pe care o știm astăzi. Formarea continentelor este rezultatul activității plăcilor tectonice, iar deplasarea lor continuă.

Dovezi ale formării continentelor se găsesc în straturile geologice ale Marelui Canion; în nordul Saharei, unde au fost găsiți dinți ale peștelui ferăstrău, carapace de broască țestoasă etc, potrivit destepti.ro.

Cum s-au format continentele și ce le face să se miște? Sursă: Fotografie generată de DALL-E

Ce le face să se miște?

Oricât de stabile ar părea, cele șapte continente: Europa, Asia, Africa, America de Nord, America de Sud, Antarctica și Australia continuă să se miște. Aceste lucru este datorat, potrivit spuselor specialiștilor, structurii Pământului, mai exact nucleu, mantă și scoarță.

Deplasarea lor continuă determină și alte fenomene cum ar fi erupții vulcanice, dar și înălțarea sau scufundarea unor teritorii. Se presupune că peste aproximativ 250 de milioane de ani, continentele vor ajunge să se unească, din nou, și vor forma un singur continent care va fi numit Pangeae Ultima, în inima căruia se va afla un deșert imens.