Preparatele tradiționale de Crăciun se numără printre cele mai așteptate lucruri de sărbători. Iată o rețetă delicioasă de cozonac fără frământare, cu nucă, stafide, cacao și rahat!
Rețetă de cozonac fără frământare
Cozonacul este un simbol al tradiției de Crăciun și al aromelor care învăluie casa. Fiecare gospodină are o rețetă de suflet, transmisă din generație în generație, iar cozonacul pufos și parfumat este întotdeauna așteptat cu nerăbdare de toată familia. Descoperă o rețetă de cozonac fără frământare, cu cacao, nucă, stafide și rahat, ce îi va cuceri pe cei dragi!
Ingrediente pentru 3 cozonaci
- 1,5 kg făină tip 000, pentru cozonaci
- 60 g drojdie proaspata Dr.Oetker
- 7 ouă + unul pentru uns cozonacii
- 600 g zahar
- 150 g unt
- 7 linguri ulei
- 600 ml lapte caldut
- coaja rasp de la o lămâie și o portocală
- 6 linguri cacao
- 600 g nucă măcinată
- 100 g de stafide
- 300 g de rahat colorat
- o esență de rom
- un praf de sare
- Zahăr vanilat.
Înainte de a prepara cozonacii, ingredientele trebuie să stea la temperatura camerei pentru câteva ore.
Mod de preparare
- Pentru început, separăm cele 7 ouă. Albușurile se bat cu jumătate din cantitatea de zahăr și se amestecă împreună cu nuca măcinată și cacao.
- Se cerne făina într-un vas. Se pune drojdia cu laptele călduț și doua linguri de zahăr să dospească într-o gropiță făcută în castronul cu faină.
- Topim untul și îl lăsăm să se răcească. Când drojdia s-a activat și începe să crească, se adaugă gălbenușurile, restul de zahăr, esențele, coaja de lămâie, coaja de portocală, puțină sare, uleiul și untul topit.
- Amestecăm până se încorporează toată făina și se obține un aluat elastic, nu foarte îndesat. Se acoperă vasul cu folie și se lasă aluatul la cald, timp de o oră.
Citește și: Rețetă inedită de tiramisu. Este perfectă pentru masa de Crăciun
- Se lasă la frigider pentru 2 – 3 ore, apoi se scoate și se împarte compoziția în 6 părți egale. Întindem fiecare aluat și adăugăm umplutura cu nucă și cacao, stafide și bucățele mici de rahat.
- Rulăm cu grijă fiecare foaie, apoi împletim câte două, obținând astfel 3 cozonaci mari și gustoși.
- Pregătim tăvile pentru copt și le tapetăm cu puțin ulei și făină, apoi îi așezăm cu grijă.
- Pentru a avea cozonaci perfecți, este bine să îi mai lăsăm aproximativ o oră la crescut, într-o încăpere încălzită.
- Înainte de a pune cozonacii în cuptor îi ungem cu un ou bătut și putem presăra zahăr vanilat deasupra.
- Timpul de coacere este de 40 – 50 de minute, la 170 de grade Celsius.