Anumite categorii de români beneficiază de indemnizație socială în 2025. Află ce reprezintă acest ajutor și în ce condiții poate fi acordat!

Cine beneficiază de indemnizație socială?

Indemnizația socială reprezintă un ajutor financiar pentru pensionarii din mediile defavorizate. Aceasta a fost adoptată ca măsură de reducere a sărăciei şi de îmbunătățire a standardului de viață al populației.

Potrivit Casei Naționale de Pensii, indemnizația socială nu se evidențiază pe deciziile de pensie ca element distinct de calcul, ci este înscrisă doar pe cuponul de pensie ca sumă acordată în completarea drepturilor de pensie/venituri situate sub plafonul stabilit prin lege.

Și în 2025, pensionarii pot beneficia de acest venit din partea statului, astfel:

  • indiferent de categoria de pensie de care beneficiază (pensie pentru limită de vârstă, pensie anticipată, pensie de invaliditate sau pensie de urmaș);
  • indiferent de data înscrierii la pensie;
  • cuantumul însumat al veniturilor din pensii (atât din sistemul public de pensii, cât și din alte sisteme neintegrate acestuia) și din alte drepturi, stabilite și plătite de sistemul public de pensii în baza unor legi speciale, este sub nivelul stabilit prin lege.

O persoană care a cotizat mai puțin decât stagiul minim de 15 ani nu va fi eligibilă pentru indemnizație socială, chiar dacă vârsta standard de pensionare a fost atinsă.

Indemnizație socială
Doi vârstnici în camera de zi. Imagine generată de IA/DALL-E

Cum se calculează indemnizația socială pentru pensionari?

Indemnizația socială pentru pensionari se determină ca diferență între nivelul acestei indemnizații și cuantumul însumat al veniturilor din pensii și din alte drepturi, stabilite și plătite de sistemul public de pensii în baza unor legi speciale.

Ordonanța trenuleț a înghețat de la 1 ianuarie 2025 valoarea punctului de referință, astfel că indemnizația socială a rămas tot 1.281 de lei. Chiar dacă bugetul pensiilor are de suferit anul acesta, Guvernul vrea să vină în ajutorul pensionarilor cu venituri mici și se gândește să ofere o plată unică suplimentară, în septembrie.

Citește și: Care este limita de vârstă pentru pensionare în România? Cine poate depune dosarul la 45 de ani

Pentru a beneficia de indemnizație socială, o persoană care a atins limita de vârstă trebuie să depună o cerere de pensionare la casa teritorială de pensii și să prezinte următoarele documente:

  • act de identitate,
  • documente care dovedesc vechimea în câmpul muncii, cum ar fi: carnetul de muncă, adeverințe de la angajatori, dar și alte documente care atestă perioadele de activitate profesională,
  • documente care să ateste veniturile, pentru a verifica dacă se încadrează.