Programul Start Up-Nation vine în ajutorul mai multor categorii de români în 2025. Află cine poate beneficia anul acesta de fonduri nerambursabile și care sunt condițiile de accesare!
Programul Start Up-Nation 2025
Programul pentru stimularea înființării întreprinderilor mici și mijlocii „Start-up Nation, încurajează și stimulează înființarea întreprinderilor mici și mijlocii. Acesta este implementat de către Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), în calitate de administrator al măsurilor de sprijin.
Prin intermediul acestui program, statul sprijină tinerii antreprenori care sunt la început de drum să își dezvolte o afacere pe teritoriul României. Pentru ediția IV a fost alocat un buget total de 450.000.000 euro, aproape dublu față de anul 2022.
Prin intermediul programului Start-Up Nation, peste 7.750 de antreprenori vor putea obține finanțare. Acest lucru favorizează o concurență moderată, astfel încât mai mulți beneficiari să poată beneficia de 250.000 Lei.
„Alocăm 440 de milioane de euro pentru cea de-a patra ediţie a programului Start-Up Nation. Este cea mai mare finanţare pentru acest program de până acum şi, în premieră, folosim doar fonduri europene şi degrevăm bugetul de stat.
Finanţăm afacerile noi, care produc în Romania şi livrează bunuri cu valoare adăugată, inclusiv în mediul rural. Sprijinim peste 7.500 de antreprenori, cu finanţări de 50.000 de euro fiecare, şi vrem să înfiinţăm minim 15.000 de noi locuri de muncă„, a anunțat prim-ministrul Marcel Ciolacu, într-o ședință de Guvern, potrivit digi24.ro.
Calendar Start Up-Nation 2025
Iată care sunt etapele pentru programul Start Up Nation în 2025:
- 15 aprilie: încep înscrierile la cursurile antreprenoriale. Anterior lansării, MEDAT va anunța lista formatorilor selectați.
- 1 iunie: lansarea modulului online de înscriere la finanțare, pentru firmele înființate de beneficiarii finali care au trecut prin cursuri. Înscrierea se poate face pe site-ul Minimis.
- 1 octombrie – 1 noiembrie: are loc selecția antreprenorilor.
- 15 octombrie: vor fi semnate contractele de finanțare pentru aproximativ 7.500 de antreprenori.

Cine poate beneficia de finanțare?
Pentru a beneficia de finanțare prin intermediul acestui program, solicitanții trbuie să facă parte din categoriile eligibile, să parcurgă un curs de 40 de ore de competențe antreprenoriale și să depună un plan de afceri care să respecte activitățile și cheltuielile eligibile, conform gov.ro.
Grupul țintă pentru Start-Up Nation 2025 este împărțit în 2 piloni. Cei care fac parte din prima categorie pot implementa proiecte și în București și Ilfov. În primul pilon se încadrează persoane cu vârsta între 18 ani și până în 30 de ani neîmpliniți la momentul publicării în Monitorul Oficial a procedurii de implementare.
Iată cine se încadrează în pilonul II:
- Persoană cu vârsta între 30 de ani și până în 35 de ani neîmpliniți,
- Persoană aflată în căutarea unui loc de muncă și înregistrate în acest sens;
- Șomer sau șomer de lungă durată;
- Persoană inactivă,
- Persoane din grupurile dezavantajate pe piața muncii;
- Persoană reîntoarsă în țară – cetățean român, care face dovada domiciliului sau rezidenței în străinătate 12 luni consecutive anterioare înscrierii în cadrul cursurilor de antreprenoriat.
Care sunt cheltuielile eligibile?
Finanțarea obținută poate fi folosită pentru:
- Echipamente tehnologice: instalații tehnice, mașini și echipamente, aparate și instalații de măsurare, control și reglare, mijloace de transport;
- Sisteme, instalații și echipamente specifice în scopul obținerii unei economii de energie;
- Achiziționarea de mobilier;
- Cheltuieli operaționale: Salariile, utilitățile, contabilitate și cheltuielile aferente chiriilor pentru spații;
- Soluții Software: Site de prezentare a activității, magazin online etc;
- Echipamente Hardware: echipamente IT, tehnică de calcul tip PC, unitate centrală, server, monitor, imprimantă, inclusiv sisteme portabile, telefoane smart, tablete;
- Consultanță pentru întocmirea documentației în vederea obținerii finanțării în cadrul prezentului Program și pentru implementarea proiectului;
- Informare și publicitate obligatorie.