Cele mai ieftine destinații de călătorie. Iată unde poți merge anul acesta cu un preț destul de mic! Aceste locuri sunt mai puțin cunoscute, însă au multe lucruri de oferit.
Cele mai ieftine destinații de călătorie
- Verona și Lacul Garda, Italia
O destinație recomandată este orașul Verona din Italia, care se află în apropiere de Lacul Garda. Acest oraș are peisaje unice, la fel și lacul, și nu este deloc scump să le vizitezi. Verona este un oraș italian istoric, cunoscut și sub denumirea de Mica Romă.
O masă în Verona, la un restaurant care nu este scump, costă în jur de 16 euro. Berea costă 5 euro, iar cafeaua 1,74 de euro. O băutură răcoritoare are prețul de 2,95 euro. Lacul Garda este un adevărat paradis pentru turiști, care pot înota, se pot bucura de plajele spectaculoase și pot merge în Sirmione, un oraș cu izvoare termale, aflat pe malul lacului. În zona lacului se află și orașul Peschiera Del Garda, unde este un renumit parc de distracții.
- Sofia, Bulgaria
O destinație foarte accesibilă este chiar lângă România, iar turiștii care ajung aici au multe de vizitat. Băile Minerale Centrale din Sofia, Catedrala Alexander Nevski, Palatul Național al Culturii, Bulevardul Vitosha și clădirea Parlamentului Bulgariei se numără printre principalele atracții turistice din acest oraș.
Nici mâncarea nu este foarte scumpă în Sofia. La un restaurant ieftin, poți plăti în jur de 10 euro pentru o masă și 2,51 euro pentru o bere. Cafeaua costă 2,23 euro, iar o băutură răcoritoare 1,54 euro. Un avantaj al capitalei Bulgariei este că poți ajunge aici, din România, cu mașina.
-
Albania
În ultimii ani, Albania a fost vizitată de mulți turiști și mai este cunoscută ca “Maldive a Europei”, datorită peisajelor spectaculoase. Zborurile și cazarea până în această țară au prețuri accesibile, unul dintre motive fiind dat de creșterea turismului. Turiștii pot zbura până la Tirana, capitala țării, apoi se pot îndrepta în sudul țării pentru destinațiile de vis. O masă te poate costa aproximativ 10 euro, o bere aproximativ 2,50 euro, o cafea 1,62 euro în timp ce o băutură răcoritoare ajunge la 1,44 euro.
- Cracovia, Polonia
Cei pasionați de istorie pot merge într-un city-break în Cracovia, unul dintre cele mai vechi orașe din Polonia, care are elemente de arhitectură renascentistă, barocă și gotică. Turnul Primăriei și Biserica Sfântul Wojciech se numără printre clădirile notabile.
Cât despre mâncare, prețul cel mai accesibil pentru o masă este de 9,42 euro, în timp ce o bere costă 3,54 euro, iar cafeaua 3,43 euro. O băutură răcoritoare costă în jur de 2 euro.

- Antalya, Turcia
Antalya este un oraș apreciat de foarte mulți turiști și mai este cunoscut și ca “bijuteria Coastei Turcoaz” datorită culorii apelor și a plajelor sălbatice de pe Riviera turcească.
O masă în Antalya, la un restaurant cu prețuri accesibile, costă aproximativ 9 euro, o bere 3,85 euro, o cafea 2.90 euro, iar o băutură răcoritoare 1,13 euro. Orașul are și cluburi de noapte, dar și petreceri pe plajă.
-
Hammamet, Tunisia
Cei care își doresc o vacanță într-un loc însorit, dar la preț accesibil, atunci orașul Hammamet din Tunisia poate fi o opțiune foarte bună.
O masă la un restaurant ieftin costă 3,73 euro, iar o bere aproximativ 1,50 euro. Cafeaua costă 0,90 euro, iar o băutură răcoritoare 0,63 euro, conform platformei Numbeo.
- Coasta Atlantică a Portugaliei și Lisabona
În 2024, Lisabona a fost desemnat cel mai ieftin oraș din Europa de Vest, potrivit unei analize Economist Intelligence Unit. Clima mediteraneeană, localnicii prietenoși și atracțiile turistice atrag mulți vizitatori în orice sezon.
O masă la un restaurant ieftin costă 13.22 euro, o bere 3 euro, o cafea 2.50 euro, în timp ce o băutură răcoritoare costă 1,85 euro, conform Metro.
Sursă: fanatik.ro