Tu ai avea curaj să încerci cea mai ciudată mâncare din lume? Domeniul culinar este divers, așadar, de cele mai multe ori ne surprinde fie într-un mod plăcut, fie într-unul neplăcut. Iată care sunt printre cele mai ciudate preparate din lume!
Când vine vorba de mâncare, mulți tind să fie curioși de gust, savoare, dar și de cum arată în farfurie. Așadar, fiecare cultură a experimentat și a creat unele dintre cele mai bizare feluri de mâncare.
Cum arată unele dintre cele mai ciudate preparate?
Unul dintre preparatele stranii este reprezentat de ochii de ton, specific pentru Japonia. Gustul globilor oculari ar fi destul de asemănător cu cel al calmarului sau al caracatițe, informează hostelworld.ro.
Un alt fel de mâncare macabru este Khash-ul, specific Orientului Mijlociu, în Europa de Est și Turcia. Acesta este alcătuit din picioare și capete de vacă fierte. În zonele menționate ar fi considerată o delicatesă.
Hákarl, un preparat specific Islandei este și el pe lista celor mai ciudate preparate. Mai precis, este vorba despre cadavrul în putrefacție al unui rechin de Groenlanda sau al unui rechin de baltă. Acesta este îngropat sub pământ și presat cu pietre, astfel încât fluidele interne să poată fi drenate, făcând carnea sigură pentru consum. Apoi, carnea este atârnată la uscat, înainte de a fi tăiată în fâșii și servită.
Oul vechi de 100 de ani este o altă delicatesă extrem de apreciată în China. Concret, după ce a fost conservat într-un amestec de argilă, cenușă și var timp de câteva luni, gălbenușul devine verde închis sau chiar negru și vâscos, în timp ce albușul se transformat într-un jeleu translucid. Mirosul său ar fi unul extrem de puternic.
În Thailanda, lăcustele reprezintă un fel de mâncare. Insectele sunt condimentate cu sare, piper și ardei iute, iar mai apoi prăjite într-o tigaie mare. Gustul ar fi asemănător cu cel al unei coji de la floricelele de porumb.
Și în Cambodia există un preparat ciudat. Aici, delicatesa regională este păianjenul prăjit. Alte preparate care pot crea o stare de rău sunt următoarele: supa în cuib de pasăre, peștele fugu, ouăle fertilizate sau la oțet și piciorușele de broască.