Tu te-ai întrebat vreodată ce semnifică numele fiecărui anotimp? Ei bine, acestea au niște origini extrem de bine definite pe care puține persoane le cunosc. Iată tot ce trebuie să știi despre acestea!
Ce semnifică numele fiecărui anotimp?
Denumirile anotimpurilor au fost influențate de fenomene meteorologice, de simbolistica religioasă și de anumite activități agricole. Așa am ajuns să avem patru anotimpuri bine determinate, fiecare cu specificul său. Numele celor patru anotimpuri sunt simple, însă, originile lor sunt îndepărtate. Chiar dacă acum ne este natural să pronunțăm aceste denumiri, primăvara, vara, toamna și iarna își au sorgintea în limba latina, greacă sau sanscrită.
Primăvara este primul anotimp al anului, care debutează odată cu echinocțiul de primăvară. Acest anotimp durează de pe 20 martie până pe 21 iunie, atunci când marcăm solstițiul de vară. Primăvara este considerară sezonul renașterii, când natura reînvie, iar zilele sunt mai lungi.
Denumirea acestui anotimp provine din limba latină, de la termenul ”prima vera”, care se traduce ”prima parte a verii”. Termenul este compus din ”prima” (începutul, primul”) și ”ver” (primăvară, în latină). ”Ver” are origini sanscrite și se poate traduce ca ”a străluci”, fenomen reprezentativ pentru primul sezon al anului.
Al doilea sezon al anului, vara, începe pe 21 iunie, odată cu solstițiul de vară și durează până la echinocțiul de toamnă, pe 23 septembrie. Denumirea acestui anotimp are origini latine și provine de la termenul ”aestas”. ”Aestas” are, la rând lui, rădăcină indo-europeană și provine de la termeniu ”aidh-” sau ”ais”, care se traduc ”fierbinte” sau ”timp al căldurii intense”.

Al treilea anotimp, toamna, debutează pe 23 septembrie, atunci când are loc echinocțiul de toamnă și durează până pe 21 decembrie. ”Toamna” își are originea în limba latină și derivă de la termenul ”autumnus”. La rândul lui, ”autumnus” își are sorgintea în verbul ”augere”, care se traduce ”a crește”. De aici și asocierea acestui sezon cu recoltele și pregătirile pentru sezonul rece.
Ultimul anotimp, iarna, este cel care încheie anul. Debutează în jurul datei de 21 decembrie și se sfârșește odată cu echinocțiul de primăvară. Denumirea acestui sezon își are originea în limba latină și provine de la termenul ”hibernum”, care se traduce ”sezon rece”. Iarna are origini legate și de ”hiems”, un termen provenit din rădăcina indo-europeană ”ghei”, care se traduce ”a ninge”.
Sursă: fanatik.ro