Te-ai gândit vreodată ce se poate întâmpla dacă  mănânci ouă în fiecare zi? Descoperă ce spun specialiștii despre efectele acestui aliment întâlnit în multe preparate.

Ce se întâmplă dacă mănânci ouă în fiecare zi?

Oul este unul dintre cele mai întâlnite alimente de bază în bucătărie și este apreciat pentru gustul și proprietățile sale nutritive. Acesta reprezintă o sursă importantă de proteine și vitamine benefice organismului. Este servit deseori la micul dejun, în diferite forme și folosit în numeroase preparate, în întreaga lume.

„Oul este menit să fie ceva care are toate ingredientele potrivite pentru a crește un organism, așa că, evident, este foarte dens în nutrienți”, spune Christopher Blesso, profesor asociat de științe nutriționale la Universitatea din Connecticut din SUA.

Consumul de ouă alături de alte alimente poate ajuta corpul nostru să absoarbă și mai multe vitamine. De exemplu, un studiu a constatat că adăugarea unui ou în salată poate crește cantitatea de vitamina E pe care o obținem dintr-o porție, scrie bbc.com.

„Este bine ca majoritatea oamenilor să mănânce un ou în fiecare zi în contextul unei diete sănătoase. Ouăle sunt o sursă convenabilă de proteine ​​de înaltă calitate și nutrienți esențiali precum colina, care susține sănătatea creierului”, susține Samantha Cassetty, MS, RD, expert în nutriție și sănătate.

Ouă proaspete
Consumul de ouă în fiecare zi. Imagine generată de IA/DALL-E

Consumul de ouă și colesterolul

Pentru că ouăle sunt bogate în colesterol, mulți oameni credeau că pot avea un efect negativ asupra sănătății, dacă sunt consumate zilnic. Ei bine, studiile din ultimii ani au demonstrat că acest lucru nu este chiar adevărat.

Cercetătorii au efectuat un studiu care a implicat 140 de persoane cu boli de inimă sau cu risc crescut de apariție a acesteia, în care participanții au fost desemnați aleatoriu să mănânce fie o duzină sau mai multe ouă pe săptămână, fie să consume mai puțin de două.

După ce au monitorizat participanții pe parcursul a patru luni, cercetătorii au descoperit că oamenii care consumau o duzină de ouă pe săptămână aveau niveluri de colesterol similare cu cele care au mâncat mai puțin de două.

Citește și: Condimentul care ajută la reducerea colesterolului. Se găsește în orice supermarket

Mai mult decât atât, cercetătorii au observat unele beneficii care ar putea proveni din consumul mai multor ouă, inclusiv creșterea HDL (colesterolul „bun”) și scăderea LDL (colesterolul „rău”) la pacienții cu vârsta de 65 de ani sau peste.