Mai este foarte puțin până la una dintre cele mai importante sărbători ale creștinilor. Iată ce nu este bine să faci în ziua de 30 noiembrie! Câteva superstiții de Sfântul Andrei pe care, cu siguranță, nu le știai.
Ce nu este bine să faci în ziua de 30 de noiembrie?
Sărbătoarea Sfântului Andrei este una dintre cele mai mari din calendarul creștin-ortodox. Asta deoarece Sfântul Andrei a fost un mare susținător al credinței în Dumnezeu și mereu s-a opus celor care au încercat să-l determine să renunțe la iubirea sa pentru Cel de Sus.
De Sfântul Andrei multe persoane merg la slujbă, pentru a da de pomană în memoria celor trecuți în neființă. Alți oameni încearcă să păstreze distanța de orice conflict și de orice i-ar putea provoca să comită un păcat, precum ura sau bârfa. Se spune că nu vei mai avea spor niciodată dacă vei face treburi agricole, dacă vei spăla sau dacă vei coase. Este necesar și să faci pace cu cei cu care te-ai certat și să îi ierți. Odată ce v-ați împăcat trebuie să aveți grijă să vă respectați mai departe.
De asemenea, din bătrâni s-a mai răspândit ideea că vremea de Sfântul Andrei va fi una prevestitoare a temperaturilor din iarnă. Dacă va fi frig pe 30 noiembrie, atunci și iarna va fi una la fel de năprasnică, cu zăpadă multă.
Tradiții bizare de Sfântul Andrei
Dincolo de religie, de-a lungul timpului s-a răspândit ideea că pe data de 30 noiembrie apar strigoii, cei care sperie pe oricine. Astfel, în multe regiuni ale țării se respectă tradiții de îndepărtare a răului. Unii oameni își pun usturoi în fața casei.
Totodată, sunt persoane care pun usturoi la ferestre. Leguma este considerată una cu puteri magice în plan spiritual. În plus, pe 30 noiembrie multe fete își pun busuioc sub pernă, înainte de a se odihni, în speranța că își vor visa ursitul.