Uleiul de pește se numără printre cele mai consumate suplimente alimentare. Medicii îl recomandă adesea atât pentru cei mici, cât și pentru cei. Iată ce beneficii are uleiul de pește și de ce este bine să îl introduci în rutina ta! Organismul tău îți va mulțumi după administrarea acestuia.

Ce beneficii are uleiul de pește?

Uleiul de pește este grăsimea sau uleiul care este extras din țesutul de pește. De obicei provine de la pește gras, cum ar fi heringul, tonul, hamsiile și macroul. Acesta este bogat în omega-3 care este esențial pentru o viață sănătoasă. Iată ce beneficii are acest supliment alimentar!

  1. Susține sănătatea ini­mii

Datorită conținutului bogat de acizi grași Omega-3, uleiul de peşte contribuie la scăderea numărului de trigliceride şi crește nivelul de colesterol bun (HDL), echilibrează tensiunea arterială, reduce coagularea sângelui, scăzând riscul de accident vascular cerebral şi insuficiență cardiacă.

Nu în ultimul rând, uleiul de peşte poate să prevină întărirea plăcii din artere, astfel evitându-se îngustarea arterelor. În caz contrar, poate duce la accidente vasculare cerebrale, atacuri de cord şi la apariţia cheagurilor de sânge.

  1. Îmbunătățește sănătatea creierului

Consumul regulat de ulei de peşte influenţează pozitiv performanţa cognitivă şi memoria, previne schimbările de dispoziţie şi apariţia stărilor de depresie şi anxietate, poate să scadă riscul de tulburări mentale.

Mai multe studii au arătat că în ţările în care oamenii mănâncă mult peşte, există mult mai puţine cazuri de depresie.

  1. Reduce inflamaţia

Uleiul de peşte are proprietăţi antiinflamatorii puternice, aşadar ajută la reducerea inflamaţiei şi previne declanşarea afecţiunilor cauzate de inflamaţie.

De asemenea, suplimentele cu ulei de peşte pot reduce gravitatea simptomelor asociate cu artrita reumatoidă: calmează durerea, îmbunătăţeşte rigiditatea, ameliorarează sensibilitatea.

ulei de peste, supliment alimentar, beneficii
Ulei de pește Sursă: fotografie generată de DALL-E
  1. Reduce alergiile la copii

Un studiu recent a arătat că administrarea de ulei la sugari, în primele 6 luni, poate modifica markerii imunităţii şi, mai târziu, poate proteja împotriva unor eventuale alergii.

De asemenea, consumul de omega-3 în timpul sarcinii poate ajuta la reducerea incidenţei bolilor alergice la făt, inclusiv astmul.

  1. Întăreşte oasele copiilor

Uleiul de peşte susţine sănătatea oaselor copiilor care se află în creştere. Acesta întăreşte osteoblastele – celulele care formează oasele – şi sprijină absorbţia calciului, care e un mineral esenţial necesar pentru o structură osoasă sănătoasă, conform ducfarm.ro.