Plănuiești o excursie anul acestă, însă ai nevoie de documentele de călătorie pentru toată familia? Iată cât este taxa de pașaport pentru minori în 2025 și care sunt actele de care ai nevoie pentru eliberarea acestuia.
Cât este taxa de pașaport pentru minori în 2025?
Pașaportul simplu electronic se eliberează, la cerere, cetățenilor români care îndeplinesc condițiile privind regimul liberei circulații în străinătate şi nu se află în una dintre situațiile de suspendare a dreptului de a călători în străinătate.
Pentru a obținte documentul de călătorie, solicitantul trebuie să prezinte o serie de documente, dar și dovada achitării taxei de pașaport. Pentru copiii mai mici de 12 ani, aceasta este în valoare de 234 de lei, iar persoanele care depășesc această vârstă taxa este de 258 de lei.
În cazul în care o persoană are nevoie de un pașaport temporar, trebuie să plătească doar 96 de lei. Plata acestei taxe se poate efectua la casieriile și stațiile de plată Selfpay ale CEC Banck, dar și online, pe ghiseul.ro, potrivit pasapoarte.mai.gov.ro.
Iată care este valabilitatea pașaportului, în funcție de vârstă:
a) 3 ani pentru persoanele care nu au împlinit 14 ani;
b) 5 ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 şi 25 de ani;
c) 10 ani pentru persoanele care au împlinit vârsta de 25 de ani.
Acte necesare pașaport, pentru un copil cu vârsta mai mică de 14 ani
Pentru eliberarea pașaportului pentru un minor mai mic de 14 ani, solicitantul trebuie să prezinte următoarele acte:
- certificatul de naștere al minorului, în original;
- document/documente de identitate al părintelui/ale părinților, al reprezentantului legal ori al persoanei împuternicite, după caz, aflate în termen de valabilitate, în original;
- hotărâre judecătorească de încredințare a minorului rămasă definitivă și irevocabilă, hotărâre judecătorească în temeiul căreia părintele care exercită singur autoritatea părintească,
- hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă, hotărâre judecătorească rămasă definitivă,

- actul de desemnare a reprezentantului legal, numai pentru cererile formulate de acesta, în cazul minorilor care la data punerii sub interdicție nu se află sub ocrotirea părinților;
- act de deces al părintelui, pentru cererile formulate de părintele supraviețuitor prevăzut la alin. (1) lit. e) ori pentru cele formulate de către persoana împuternicită de acesta potrivit alin. (1) lit. g), în original;
- procură specială sau declarație privind acordul celuilalt părinte, pentru cererile formulate de părintelui prevăzut la alin. (1) lit. b), în original sau duplicat de pe actul original pentru procura specială și declarația celuilalt părinte, autentificate și eliberate începând cu data de 1 ianuarie 2013;
- procură specială, pentru cererile formulate de persoana împuternicită potrivit alin. (1) lit. g), în original sau duplicat de pe actul original pentru procuri speciale autentificate și eliberate începând cu data de 1 ianuarie 2013;
- documentul care face dovada achitării contravalorii pașaportului, în original,
- pașaportul anterior al minorului, dacă acesta există.
Citește și: Cartea de identitate pe telefon! Guvernul a aprobat proiectul pentru digitalizare
Documente necesare pentru pașaportul unui copil mai mare de 14 ani
- Cartea de identitate sau, după caz, cartea de identitate provizorie a minorului, aflate în termen de valabilitate;
- Certificatul de naştere al minorului;
- Declaraţii privind acordul de eliberare a paşaportului simplu electronic, date, după caz, de ambii părinţi/un singur părinte/părintele supraviețuitor/reprezentantul legal;
- Documentul care face dovada achitării contravalorii pașaportului;
- Paşaportul anterior al minorului, dacă este cazul.
Atunci când cererea de eliberare a pașaportului este completată de un singur părinte, trebuie să fie însoțită de documente precum hotărârea judecătorească de încredințare a minorului, actul de deces al celuilalt părinte, actul de desemnare a reprezentantului legal etc.