Mai sunt doar 3 săptămâni până la sărbătorile pascale! Află cât durează vacanța de Paște pentru elevi și profesori, în anul școlar 2024 – 2025!

Vacanța de Paște 2025

Elevii și profesorii din România așteaptă cu nerăbdare vacanța de primăvară, pentru a petrece Paștele alături de cei dragi. Potrivit structurii anului școlar 2024 – 2025, modulul 4 de cursuri a început pe 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025 sau luni, 3 martie 2025, în funcție de județ. Acesta va dura până joi, 17 aprilie 2025.

Vacanța de Paște pentru elevi și profesori va începe în Vinerea Mare, pe 18 aprilie 2025 și va dura 10 zile, până pe data de 27 a acestei luni. Anul acesta, Paștele Ortodox și cel Catolic pică în aceeași zi, pe 20 aprilie.

Ultimul modul de cursuri începe luni, 28 aprilie 2025 și se va încheia pe 20 iunie pentru majoritatea elevilor. În cazul absolvenților de clasa a VIII-a, anul școlar se va termina pe 13 iunie. De asemenea, cei care vor susține examenul de bacalaureat vor intra în vacanța de vară pe 6 iunie.

Zile libere învățământ pentru anul școlar 2024 – 2025

În fiecare an, elevii și profesorii beneficiază de zile libere de la stat, stabilite prin lege, pe lângă vacanțele hotărâte de Ministerul Educației. Anul acesta, majoritatea sărbătorilor legale vor pica în weekend sau în timpul vacanțelor, cu excepția zilelor de 24 ianuarie, 1 mai și 5 iunie. Iată zilele libere rămase din anul școlar 2024 – 2025:

  • 20 aprilie 2025: duminică, Paștele Ortodox, vacanță
  • 21 aprilie 2025: luni, a doua zi de Paște, vacanță
  • 1 mai 2025: joi, Ziua Muncii,
  • 5 iunie 2025: joi, Ziua Națională a învățătorului.

Citește și: 5 locuri de vizitat în vacanța de primăvară. Sunt perfecte pentru o escapadă în familie

Vacanța de Paște
Sală de cursuri, înainte de Paște. Imagine generată de IA/DALL-E

Zile libere pentru angajații din România

Profesorii nu vor fi singurii angajați din România care se pot bucura de zile libere pentru Paște. Potrivit codului muncii, mai multe categorii de salariați pot beneficia de liber pe 18 aprilie, în Vinerea Mare, precum și pe 20 și 21 aprilie, pentru prima și a doua zi de Paște.

În luna mai, aceștia pot primi liber de la stat pe data de 1, de Ziua Muncii, dar și în următoarea zi, deoarece Guvernul a decis ca data de 2 mai să devină punte în 2025.

Angajații care sunt nevoiți să lucreze atunci când este o sărbătoare legală, trebuie să primească liber, în următoarele 30 de zile, de la angajator sau un spor de minim 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.

Cei care nu respectă regulamentul privind acordarea zilelor libere legale pentru salariați riscă amenzi între 5.000 și 10.000 de lei.