Tu te-ai întrebat vreodată care este cea mai periculoasă mâncare din lume? Ei bine, aceasta a provocat moartea a peste 20.000 de persoane în ultimul an. Preparatul este extrem de popular în zonele sărace din Thailanda.
Care este cea mai periculoasă mâncare din lume?
Koi pla este un fel de mâncare care este extrem de popular în zonele sărace din Thailanda. Preparatul este alcătuit din pește crud, condimente și zeamă de lime. Acest peste ascunde un secret care a devenit mortal pentru o mulțime de persoane. Este vorba de un parazit care provoacă, cancerul căilor biliare.
Situația este cea mai gravă în regiunea deosebit de săracă Isan, unde se estimează că 20.000 de persoane mor, în fiecare an, din cauza cancerului de ficat cauzat de koi pla. Cu toate acestea, puțini sunt cei care știu despre pericolele pe care le prezintă acest preparat. Riscul peștelui crud tocat, aromat cu ierburi și suc de lămâie, nu este reprezentat de carnea în sine, ci de paraziți, viermi plați care atacă în principal peștii de apă dulce din râul Mekong.
Cunoscut drept „ucigașul tăcut”, cancerul de căi biliare are una dintre cele mai scăzute rate de supraviețuire fără intervenție chirurgicală. Isaan, cea mai mare provincie din Thailanda, are cel mai mare număr de cazuri raportate de cancer al căilor biliare din lume, ca urmare a consumului de Koi Pla.
Experții încearcă din răsputeri să îi convingă pe localnici să renunțe la acest preparat, însă consumul lui a devenit o tradiție. Cei bătrâni nici nu vor să audă de așa ceva, însă din ce în ce mai mulți oameni au început să renunțe la a mai consuma acest fel de mâncare. Chirurgul Narong Khuntikeo a condus și o campanie de conștientizare pentru a informa copiii cu privire la pericolele consumului de pește crud, inclusiv prin difuzarea de desene animate în școli.
Dacă plănuiți o vacanță în Thailanda, aveți grijă ce mâncați. Nu vă lăsați păcăliți de aspect. S-ar putea să vă sfârșiți concediul la spital. Documentați-vă înainte să ajungeți acolo.