Care a fost cel mai ambițios proiect al lui Nicolae Ceaușescu? Această întrebare stă pe buzele multor persoane. Ei bine, noi îți vom dezvălui adevărul. Chiar dacă nu s-a finalizat niciodată, acest proiect avea un mare potențial.
Care a fost cel mai ambițios proiect al lui Nicolae Ceaușescu?
Deja știm cu toții că dictatorul Nicolae Ceaușescu a avut planuri mărețe pentru multe orașe din țară, iar printre acestea se numără și cel prin care dorea aducă apă curată din Munţii Făgăraş direct în Bucureşti.
Aproape 800 de oameni au muncit 23 de ani pentru a realiza planul tovarășului Nicolae Ceaușescu. Însă, de acest proiect al dictatorului s-a ales praful. În urmă au rămas în jur de 12 kilometri de tunele subterane săpate pe versanţii Făgăraşului la peste 1.000 de metri altitudine.
Lucrările la acest tunel au fost complet abandonate în 2000. Unii s-au opus idei construirii acestui tunel, dar au fost și alții care au văzut imediat utilitatea acestuia. Desigur, dacă resursele valorificate erau puse la dispoziția întregului public. Planul lui Nicolae Ceaușescu a fost o pierdere de timp și bani pentru că nu s-a materializat. Timp de 23 de ani, 800 de persoane au fost plătite pentru a realiza un proiect care nu a ajuns niciodată la o finalitate.
Inițial a fost prezentat ca un proiect care avea să aducă apă din Făgăraș către București. Se pare că tovarășul a avut și un scop ascuns. Pe lângă povestea clasică (aceea a apei transportate prin tunel pentru alimentarea zonei sudice), a existat și varianta potrivit căreia săpăturile astea aveau şi o latură ascunsă: căutarea de uraniu! După cum probabil se știe, uraniul îmbogățit chimic înseamnă armă nucleară.
Ba mai mult, unele persoanele susțin că acest tunel urma să alimenteze lacul Pecineagu, ceea ce ar fi contribuit la realizarea unui canal Dunăre – București. Canalul rezultat nu urma să fie folosit de navele industriale, ci de iahturi. Și cum autoritățile din Hârseni nu pot face nimic cu galeriile săpate la ordinul lui Nicolae Ceaușescu căci nu se află în proprietatea primăriei, acestea stau în prezent închise.