Una dintre cele mai impunătoare clădiri din România a fost restaurată! Află când se deschide Cazinoul din Constanța, dar și ce funcțiuni va avea după inaugurare!

Când se deschide Cazinoul din Constanța?

Cazinoul din Constanța, unul dintre simbolurile reprezentative ale orașului, a fost inaugurat pentru prima dată la data de 15 august 1910. Clădirea istorică era compusă dintr-o sală de paiantă, cu pereții interiori căptușiți cu scânduri vopsite în ulei, pentru baluri de binefacere organizate de primărie, fiind alcătuit dintr-o sală de dans, doua săli de lectură, pentru ziare și reviste, doua săli de jocuri și celebra „terasă de pe malul mării”.

După o perioadă în care a fost închis, cazinoul a intrat în renovare la începutul anului 2020, însă lucrările de restaurare au durat mai mult decât era preconizat. Zilele trecute, autoritățile locale și centrale au participat la ceremonia de predare a clădirii de la Compania Națională de Investiții (CNI) către primărie.

Primarul Constanţei, Vergil Chiţac, a anunţat că municipalitatea dorește ca inaugurarea Cazinoului să poată fi făcută pe 21 mai.

„Suntem foarte concentrați pe perioada următoare, am avansat în mod moderat – optimist, dar mai optimist aşa, data de 21 mai – Zilele Constanţei, pentru inaugurare. Până atunci, trebuie să punem toate lucrurile la punct”, a declarat acesta.

Conform datelor furnizate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, lucrările de consolidare şi restaurare au avut o valoare de peste 187 de milioane de lei. Finanţarea a fost asigurată de Ministerul Dezvoltării, prin Compania Naţională de Investiţii.

Citește și: Care este programul de vizitare pentru Arcul de Triumf din București? Monumentul a fost redeschis

Cazinoul din Constanța
Cazinoul din Constanța. Imagine reprezentativă, generată de IA/DALL-E

Cazinoul din Constanța va găzdui muzee și evenimente culturale

În cadrul evenimentului, primarul Constanţei, Vergil Chiţac, a anunţat că, după restaurare, Cazinoul nu va funcţiona ca un spaţiu destinat jocurilor de noroc sau alimentaţiei publice, ci va deveni un centru cultural ce va include inclusiv muzee. De asemenea, clădirea construită în stil Art Nouveau va găzdui diferite evenimente culturale.

„Pentru că lumea este curioasă legat de ce funcţiuni va avea Cazinoul după inaugurare, precizez că nu va funcţiona ca un spaţiu destinat jocurilor de noroc şi nici de alimentaţie publică. Nu vom avea restaurant.

După deschidere vom avea spaţii muzeale, de asemenea vor funcţiona spaţii pentru manifestări şi evenimente culturale de calitate, concerte şi spectacole. Va fi un loc pentru evenimente publice de anvergură naţională şi internaţională, congrese, simpozioane”, a menţionat Chiţac, conform Agerpres.

După mai bine de 4 ani, au fost restaurate 1.230 de ornamente, peste 1.500 de metri pătraţi de marmură, picturi pe o suprafaţă totală de peste 2.222 de metri pătraţi şi vitralii pe o suprafaţă de 154 de metri pătraţi.

În plus, au fost demolate structuri metalice cu o greutate totală de peste 25.000 de kilograme. Structura clădirii a fost întărită şi au fost folosite armături montate în fundaţii de aproape 60.000 de kilograme.