Află când intră pe card bursele pentru elevi în martie 2025! Cei care au avut minim 10 absențe nemotivate în luna februarie nu mai primesc banii!

Când intră bursele pentru elevi în martie?

Statul oferă elevilor din România diferite burse, pentru performanțe educaționale, artistice și sportive. Acordarea lor reprezintă o formă de stimulare a progresului școlar, precum și o formă de sprijin al elevilor din medii dezavantajate.

Banii ajung la beneficiari în fiecare an școlar, pe perioada cursurilor școlare, inclusiv pe timpul pregătirii și susținerii evaluării naționale de către absolvenții clasei a VIII-a, a examenului național de bacalaureat, a examenului de certificare a calificării profesionale și pe perioada pregătirii practice.

În luna martie, bursele ajung în conturile elevilor joi, pe 20. Atunci când această dată pică într-o zi de repaus săptămânal, zi de sărbătoare legală sau zi liberă, plata burselor se efectuează în ziua lucrătoare anterioară acesteia.

Iată câți bani vor primi elevii în prima lună de primăvară:

  • Bursa de merit: 337.
  • Bursa de reziliență: 225 de lei.
  • Bursa socială: 300 de lei.
  • Bursa tehnologică: 225 de lei.
  • Bursa de excelență Tipul I: 3.700 lei/2.775 lei/1.850 lei/925 de lei;
  • Bursa de excelență olimpică II: 700 de lei;
  • Bursa pentru mame minore: 700 de lei.
Bursele pentru elevi martie
Elevi la școală. Imagine generată de IA/DALL-E

Cine nu primește bursă în martie 2025?

Pentru a primi bani de la stat, elevul trebuie să îndeplinească toate criteriile de eligibilitate, specificate pentru fiecare tip de bursă.

Potrivit regulamentului stabilit de Ministerul Educației, elevii care acumulează 10 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună, nu mai primesc bursa de excelență, bursa de reziliență, bursa de merit, bursa socială, respectiv bursa tehnologică, după caz, pentru luna respectivă, decât dacă vor fi justificate prin motive medicale.

În cazul bursei pentru mamele minore, elevele care nu frecventează cursurile și ajung la minim 60 de absențe nemotivate într-o lună, nu mai beneficiază de cei 700 de lei pentru această perioadă.

Citește și: Cine primește bursa socială în 2025? Condiții de acordare pentru elevi

Lista celor care beneficiază de burse sociale poate fi revizuită lunar, la cerere, pentru acei elevi care fac dovada încadrării în condițiile prevăzute.

În situația în care personalul unității de învățământ are suspiciuni privind îndeplinirea condițiilor de acordare a bursei sociale, directorul sesizează situația autorităților administrației publice locale și solicită efectuarea unei anchete sociale.