Iată care este structura pentru anul școlar 2025-2026, propusă de Ministerul Educației, printr-un proiect de ordin! Structura finală va fi aprobată și publicată în Monitorul Oficial, după analizarea propunerilor primite.
Calendarul anului școlar 2025-2026
Potrivit noului proiect, cursurile anului școlar 2025-2026 vor începe luni, 8 septembrie și se vor încheia pe 19 iunie 2026. Calendarul cuprinde 36 de săptămâni de cursuri, împărțite în 5 intervale, după cum urmează:
- de luni, 8 septembrie 2025 până vineri, 24 octombrie 2025;
- de luni, 3 noiembrie 2025 până vineri, 19 decembrie 2025;
- de joi, 8 ianuarie 2026 – până vineri, 6 februarie 2026, respectiv vineri, 13 februarie 2026 sau vineri, 20 februarie 2026, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;
- de luni, 16 februarie 2026, respectiv luni, 23 februarie 2026 sau luni, 2 martie 2026, la decizia inspectoratelor
- școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 3 aprilie 2026;
- de miercuri, 15 aprilie 2026 până vineri, 19 iunie 2026.
Vacanțele anului școlar 2025-2026
- 25 octombrie – 2 noiembrie 2025
- 20 decembrie 2025 – 7 ianuarie 2026
- O săptămână la alegerea inspectoratelor școlare, între 9 februarie și 1 martie 2026
- 4 aprilie – 14 aprilie 2026
- 20 iunie – 6 septembrie 2026.

Excepții pentru noul an școlar
Proiectul publicat de Ministerul Educației prevede următoarele excepții:
Elevii din clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă vor avea doar 34 de săptămâni de cursuri. Anul școlar se va încheia pentru ei pe 5 iunie 2026. De asemenea, cei de clasa a VIII-a vor termina școala pe 12 iunie 2026.
Pentru elevii din învățământul tehnologic și profesional, anul școlar va avea 37 de săptămâni și se va finaliza pe 26 iunie 2026.
Inspectoratele școlare județene (ISJ) și al municipiului București (ISMB) vor putea decide perioada vacanței din februarie și programarea săptămânilor „Școala altfel” și „Săptămâna verde”, între 8 septembrie 2025 și 3 aprilie 2026, potrivit edu.ro.
„Săptămâna verde” și „Școala altfel”
Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se vor desfășura în perioada 8 septembrie 2025 – 3 aprilie 2026, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învăţământ.
Potrivit regulamentului, derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite, pentru a nu afecta programa școlară.
Citește și: Ce este analfabetismul numeric? Elevii din România sunt tot mai afectați
La clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică și din învăţământul profesional, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” şi „Săptămâna verde”, se vor organiza activități de instruire practică.
La clasele din învăţământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” şi „Săptămâna verde”, se vor organiza activități de instruire practică.