Puține persoane știu că în India încă există un trib canibal. Tradițiile sunt extrem de primitive, însă, cu toate acestea, un reporter s-a infiltrat printre ei. Poveștile și imaginile surprinse acesta sunt desprinse din filmele de groază. Iată tot ce trebuie să știi despre Aghori, tribul care mănâncă cadavre.

Aghori, tribul care mănâncă cadavre

În urmă cu ceva timp, un reporter CNN s-a aventurat într-o misiune care ar fi putut să fie ultima pentru el. Reza Aslan s-a infiltrat în tribul Aghori din India. Acest trib canibal are aproximativ 70 de membri care trăiesc după niște tradiții de-a dreptul primitive.

Reza a devenit parte a grupului și a fost supus unor practici greu de descris. Acesta a fost uns pe corp cu cenușa altor corpuri umane și a fost obligat să poarte pe cap o bandană făcută din dinți umani. Ulterior, acesta a fost nevoit să bea dintr-un creier uman. În tot acest timp, el a încercat să afle mai multe informații despre acest trib, însă a fost amenințat atunci când a început să pună mai multe întrebări.

„Îți voi tăia capul dacă vei continua să vorbești așa mult”, i-ar fi spus unul dintre membrii tribului, după ce întrebările lui Reza l-au enervat.

Un alt moment greu de descris a fost acela când reporterul a primit de mâncare o bucată de creier uman. A fost nevoit să îl mănânce pentru a nu-și înfuria gazdele. Tot ce a trăit alături de membrii tribului a fost filmat de acest reporter.

Toate imaginile și poveștile terifiante au fost puse la un loc și transmise ca un documentar pe CNN. Documentarul a stârnit foarte multe reacții, oamenii rămânând surprinși că așa ceva încă se întâmplă în zilele noaste. Pe lângă asta, au existat și foarte multe critici la adresa lui Reza, reporterul CNN. Criticile au venit din partea comunității hinduse din America.

trib, canibali, aghori
Tribul Aghori Sursă: fotografie generată de DALL-E

Mai multe persoane s-au aventurat alături de acest trib

Reza Aslan nu a fost singurul care a avut curaj să pășească pe meleagurile acestui trib. Fotograful irlandez Darragh Mason a petrecut și el câteva zile cu grupul care tot creste, deși membrii practica celibatul.

„Scot cadavre din Gange și le mănâncă. Craniile și alte oase umane sunt recuperate după incinerare și utilizate in scopuri rituale. Ei cred ca puterea vine de la morți. La un moment dat au vrut să mă convingă să beau apă din Gange pusă într-un craniu uman, dar la numai doi metri de noi pluteau cadavre. N-am putut. Se știe ca apa fluviului este, oricum, plină de boli. 

Am întâlnit acolo un bărbat din America ce trăiește cu grupul de ceva vreme. Oamenii sunt atrași de acest stil de viață. Aghori nu vor să atragă atenția asupra lor și de aceea se îmbracă foarte prost și nu-și îngrijesc părul„, au fost mărturiile fotografului.